MILITĂROS, -OÁSĂ adj. (De obicei peiorativ) Specific militarilor, de militar; p. e x t. rigid, aspru. Rămășițele unor ticuri milităroase. CONTEMP. 1949, nr. 156, 6/3. Milităros ca mentalitate, . . . privea cu oroare îndeosebi revoluțiile în care erau amestecați și militarii de carieră. CAMIL PETRESCU, O. II, 567. Era. . . îmbîcsit de spiritul milităros. id. ib. III, 139. Un om prezentabil ca înfățișare și milităros, dar cam sărac cu duhul. V. ROM. iulie 1961, 70. ◊ (Adverbial) Doi gardiști cu chivăre . . . salutau milităros. P. CONSTANT, R. 172. ◊ (Substantivat) A strigat, vrînd să facă pe militărosul. PAS, Z. III, 12. - Pl.: milităroși, -oase. – Militar + suf. -os.