MICROCOSM s. n. v. microcosmos.

microcosm sn [At: EPISCUPESCU, O. Î. 298/20 / V: ~os / Pl: (rar) ~uri / E: ngr μιϰροϰόσμος, fr microcosme] 1 Om, considerat ca o reprezentare redusă a universului. 2 Lume interioară a omului. 3 Reprezentare redusă a universului, a pământului, a societății. 4 Lume a obiectelor submicroscopice.

MICROCOSM, (rar) microcosmuri, s. n. (Livr.) Reprezentare redusă a Universului. ♦ Omul, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcosmos s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

MICROCOSM, (rar) microcosmuri, s. n. (Livresc, în opoziție cu macrocosm) Universul în dimensiuni miniaturale. (Fig.) Sînt miliarde de fire de pămînt care pornesc cu apele Oltului, ca într-o cale lactee de nebuloase și microcosmuri de humă. BOGZA, C. O. 139.

MICROCOSM s.n. (op. macrocosm) 1. Universul gîndit la dimensiuni reduse. ♦ Lumea obiectelor submicroscopice, a atomilor și a particulelor elementare. 2. Omul, considerat ca o reprezentare redusă a universului; lumea interioară a omului. [Var. microcosmos s.n. / cf. fr. microscosmos, lat., gr. microcosmos < gr. mikros – mic, kosmos – lume].

MICROCOSM s. n. 1. universul gândit la dimensiuni reduse. 2. lumea obiectelor submicroscopice. 3. omul, considerat ca o reprezentare redusă a universului. (< fr. microcosmos, lat. microcosmus, gr. mikrokosmos)

MICROCOSM n. 1) Imagine a lumii cu dimensiuni reduse; microunivers. 2) Univers al omului ca parte componentă a lumii; microunivers. /<fr. microcosme, lat. microcosmus

microcosm n. lume în miniatură: omul a fost numit un microcosm.

MICROCOSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcosm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

microcosmos sn vz microcosm

MICROCOSMOS s. n. v. microcosm.

MICROCOSMOS s.n. v. microcosm.

*microcózm n., pl. urĭ (vgr. mikrókosmos, d. mikrós, mic, și kósmos, lume). Lume mică, rezumat al lumiĭ.

microcosm s. n. (sil. -cro-), pl. microcosmuri

microcosm

microcosmos (desp. mi-cro-) s. n., pl. microcosmosuri

!microcosmos (mi-cro-) s. n., pl. microcosmosuri

MICROĆOSMOS (< fr., lat.) s. n. 1. (FIZ.) Lumea obiectelor submicroscopice, a moleculelor și atomilor, a particulelor elementare etc., în care se petrec fenomene calitativ diferite de cele din lumea obiectelor macroscopice. 2. (În filozofia medievală și a Renașterii) Termen folosit pentru a desemna omul sau organismul omenesc, considerat ca un „mic univers”, analog cu macrocosmosul, cu Universul.

MICROCOSM s. n. 1. Omul, considerat ca o reprezentare redusă a universului; lumea interioară a omului. Pre tine macrocosmos, pre mine microcosmos mă cheamă. CANTEMIR, O. V, 93. Pentru aceasta s-a numit omul microcozmos, lume mică. EPISCUPESCU, O. Î. 298/20, cf. POLIZU, PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. Ideea raportului de analogie. . . dintre om și totalitatea lumii, adică dintre microcosm și macrocosm, a apărut . . . în lunga tradiție aristotelico-stoică. VIANU, M. 87. 2. Reprezentare redusă a universului, a pămîntului, a societății. Cf. POLIZU, PROT.-POP., N. D. Istoria fiecărei țări, microcosm al macrocosmului, este cea mai veridică istorie universală. HASDEU, I. C. I, 176, cf. CONTEMP. 1949, nr. 120, 7/6. 3. Lumea obiectelor submicroscopice. În știință noțiunea de microcosm a început să fie prea largă pentru analiza din ce în ce mai profundă a materiei. V. ROM. august 1961, 125. – Pl.: (rar) microcosmuri (BOGZA, C. O. 139). – Și: (învechit) microcósmos s. n. – Din ngr. μικροκόσμος, fr. microcosme.

MICROCOSMOS s. n. v. microcosm.