MENTAL, -Ă, mentali, -e, adj., s. n. Care se referă la mentalitate, privitor la mentalitate. ◊ (Substantivat) Mentalul colectiv. – Din fr. mental.

mental², ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr mental, it mentale] (Rar) Al bărbiei.

mental¹, ~ă a vz mintal

MENTAL, -Ă, adj. v. mintal.

MENTAL, -Ă adj. v. mintal.

MENTAL², -Ă adj. Al bărbiei. [< fr. mental, it. mentale, cf. lat. mentum – bărbie].

MENTAL¹, -Ă adj. v. mintal.

MENTAL, -Ă adj. al bărbiei. (< fr. mental)

mental a. care se face în minte: calcul mental; alienațiune mentală, nebunie.

*mentál, -ă adj. (lat. mentalis, d. mens, mentis, minte). Al mințiĭ, al spirituluĭ: operațiune mentală. Alienațiune mentală, nebunie. Restricțiune (saŭ rezervă) mentală. V. restricțiune. Adv. Din punctu de vedere al mințiĭ. În gînd: a socoti mental. – Fals mintal.

MINTAL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

mintal, ~ă [At: CARAGIALE, O. VII, 213 / V: men~ / Pl: ~i, ~e / E: fr mental] 1 a Care aparține minții. 2 a Care se referă la funcțiunile minții, ale inteligenței Vz spiritual. 3 a (Îs) Debil ~ Persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 4 a (Îs) Alienație (sau alienare) ~ă Nebunie. 5-6 a, av (Care se petrece) în minte.

MINTAL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se face în minte. [Var.: mental, -ă adj.] – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

MINTAL, -Ă, mintali, -e, adj. Care se referă la minte, care aparține minții, care se face în minte. Calcul mintal. ▭ închipuiește-ți ce-ar fi cînd s-ar uni, printr-o organizație perfectă, sforțările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeași țintă! REBREANU, P. S. 40. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = bolnav care prezintă întîrzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice (inteligență, memorie, atenție etc). Variantă: mental, -ă (ARGHEZI, P. T. 120, CARAGIALE, O. VII 213) adj.

MINTAL, -Ă adj. Referitor la minte; făcut în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie; debil mintal = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului; slab de minte. [Var. mental, -ă adj. / cf. fr. mental < lat. mentalis, după minte].

MINTAL, -Ă adj. 1. referitor la minte. ♦ alienație ~ă = nebunie; debil ~ = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului. 2. care se face în minte. (< fr. mental, lat. mentalis)

MINTAL ~ă (~i, ~e) Care ține de minte; propriu minții. Boală ~ă. ◊ Calcul sau operație ~ă calcul făcut în minte. Alienat ~ persoană care și-a pierdut mintea; dement; nebun. /<fr. mental, lat. mentalis

*mintál, V. mental.

mental³ s. n. (~ul colectiv)

+mental¹ adv. (a accesa ~)

mental² (privitor la minte) adj. m., pl. mentali; f. mentală, pl. mentale (în/pe plan mental, capacitate/imagine/problemă/reprezentare/rezervă/schimbare mentală)

mental¹ (psih.) adj. m., pl. mentali; f. mentală, pl. mentale

mental² s. n., art. mentalul

mental adj. m., pl. mentali; f. sg. mentală, pl. mentale

+mintal¹ adv. (debilă/debili ~)

mintal² (care aparține minții, privitor la minte; care se petrece în minte) adj. m., pl. mintali; f. mintală, pl. mintale (afecțiune/alienare/boală/bunăstare/confuzie/debilitate/sănătate/stare/tulburare mintală; efort/handicap/retard mintal, dar și: calcul mintal, operație mintală)

mintal (med.) adj. m., pl. mintali; f. mintală, pl. mintale

mintal adj. m., pl. mintali; f. sg. mintală, pl. mintale

mintal

MINTAL adj. 1. intelectual. 2. (FILOZ.) ideal, subiectiv.

MINTAL adj. 1. cerebral, intelectual, rațional, spiritual. (Activitate ~.) 2. (FILOZ.) ideal, subiectiv.

Rezervă mintală – Formulă născocită de iezuiți, spre a găsi – cum spune Molière în Tartuffe (act. IV, sc. 5) – „învoieli cu cerul”. Rezervă mintală înseamnă a nu-ți exprima întreg gîndul, adică a nu spune decît în parte adevărul, dar mai ales înseamnă a jura pe un lucru și a da în minte alt sens jurămîntului, în speranța de a nu fi sperjur și a te socoti astfel împăcat cu conștiința ta. Expresia arată că gîndurile ascunse, nemărturisite, fac ca vorbele cuiva să nu aibă valoare deplină, sau chiar nici o valoare.

MENTAL, -Ă adj. v. mintal.

MINTAL, -Ă adj. 1. Care aparține minții; care se referă la funcțiunile minții, ale inteligenței. V. s p i r i t u a l. Am constatat la dînsul o vie inteligență. . ., dragoste pentru cultură înaltă, onestitate în apucăturile mentale. CARAGIALE, O. VII, 213, Cf. LOVINESCU, C. IV, 86. Marina făcu. . . un mic semn, cu înțelesul că Otilia nu-i în deplinătatea facultăților mintale. CĂLINESCU, E. O. I, 78. ◊ Debil mintal = persoană care prezintă întîrziere sau oprire în dezvoltarea facultăților psihice. Alienație mintală = nebunie. 2. Care se petrece în minte. Închipuiește-ți ce-ar fi cînd s-ar uni, printr-o organizație perfectă, sforțările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeași țintă. REBREANU, P. S. 40. Cititorul care, închizîndu-și ziarele seara, face revizia mentală a noțiunilor, se culcă spăimíntat. ARGHEZI, P. T. 120. Cine exprimă un conținut mintal oarecare în forma unei imagini metaforice, îl gîndește în același fel. VIANU, M. 45, cf. 48. Totuși, ori de cîte ori ne gîndim la o individualitate, efectuăm un proces mental. RALEA, S. T. II, 102. ◊ (Adverbial) Îi spunea uneori „Olguța” făcînd. . . în prealabil o pauză șovăitoare, ceea ce arăta Olguței că mintal tot duduie îi spunea. TEODOREANU, M. II, 422. – Pl.: mintali, -e. – Și: mental, -ă adj. – Din fr. mental.