meglenit, ~ă [At: PUȘCARIU, L. R. I, 225 / Pl: ~iți, ~e / E: Meglen] 1 smf Meglenoromân (1). 2-5 a Meglenoromân (3-6). 6 sf Meglenoromână (7). 7 a (D. bulgari) Care locuiește în Meglen.

MEGLENIT, -Ă, megleniți, -te, s. m. și f. Meglenoromîn. Megleniții din nordul golfului Salonic. ◊ (Adjectival) Dialectul meglenit este vorbit astăzi de o populație puțin numeroasă.

MEGLENIT² ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care face parte din populația românească din regiunea Meglen (Grecia) sau este originară din Meglen; meglenoromân. /Din Meglen n. pr.

MEGLENIT¹ ~tă (~ți, ~te) Care ține de megleniți; propriu megleniților; meglenoromân. /Din Meglen n. pr.

Megleniți m. pl. populațiune în Macedonia meridională de vr’o 23.000 de Români mahomedani (singurii Români cari au trecut la islamism); ei ocupă vr’o 11 sate, se numesc înșiși Vlasi și graiul lor diferă de cel macedo-român.

meglenit (desp. me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleniți; adj. f., s. f. meglenită, pl. meglenite

meglenit (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleniți; adj. f., s. f. meglenită, pl. meglenite

meglenit adj. m., s. m. (sil. -gle-), pl. megleniți; f. sg. meglenită, pl. meglenite

MEGLENIT s., adj. v. meglenoromân.

MEGLENIT s., adj. meglenoromân.

MEGLENÍT, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Meglenoromân (1). Megleniții ne dau un aspect tipic de popor păstoresc devenit agricultor. GR. S. I, 23. Megleniții. . . se deosebesc de ceilalți români, în afară de grai, și prin religie, port și tip. PUȘCARIU, L. R. I, 225. 2. Adj. Meglenoromân (2). Instrumente muzicale ale ciobanului meglenit. GR. S. I, 27. Dialectul meglenit ocupă un loc intermediar între cel dacoromân și cel aromân, avînd un număr mare de note comune. . . cu amîndouă. PUȘCARIU, R. I, 227. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul vorbit de meglenoromâni. Cf. IORDAN, L. R. A. 104. 3. Adj. (Despre bulgari) Care locuiește în Meglen. – Pl.: megleniți, -te. – De la n. pr. Meglen.