MEGLENÍT, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Meglenoromân (1). Megleniții ne dau un aspect tipic de popor păstoresc devenit agricultor. GR. S. I, 23. Megleniții. . . se deosebesc de ceilalți români, în afară de grai, și prin religie, port și tip. PUȘCARIU, L. R. I, 225. 2. Adj. Meglenoromân (2). Instrumente muzicale ale ciobanului meglenit. GR. S. I, 27. Dialectul meglenit ocupă un loc intermediar între cel dacoromân și cel aromân, avînd un număr mare de note comune. . . cu amîndouă. PUȘCARIU, R. I, 227. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul vorbit de meglenoromâni. Cf. IORDAN, L. R. A. 104. 3. Adj. (Despre bulgari) Care locuiește în Meglen. – Pl.: megleniți, -te. – De la n. pr. Meglen.