MEDIC¹, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus.

MEDIC², -Ă, medici, -ce, adj. Care aparține mezilor (și perșilor), privitor la mezi (și la perși). – Din med.

medic¹ sm [At: ȚICHINDEAL, A. M. 5/12 / V: (înv) ~us / Pl: ~ici / E: lat medicus] Persoană cu studii superioare care profesează medicina (1) Si: doctor.

medic³, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ici, ~ice / E: med¹] 1-2 Care aparține (mezilor și) perșilor. 3-4 Referitor (la mezi și) la perși.

medic², ~ă a [At: AR (1829), 63²/11 / V: ~dec / Pl: ~ici, ~ice / E: it medico] (înv) 1-6 Medical (1-6).

MEDIC², -Ă, medici, -ce, adj. Care aparține mezilor (și perșilor), privitor la mezi (și la perși). – Din med.

MEDIC¹, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. – Din lat. medicus.

MEDIC, medici, s. m. Persoană care practică medicina, pe baza studiilor superioare de specialitate. V. doctor (1). Mă găseam... în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase. ARGHEZI, P. T. 93. Medicul povesti. Rănile erau grave desigur, dar nu de moarte. C. PETRESCU, Î. II 45. Și, după cum spunea tot el, lumea trebuie să aleagă medic tînăr și avocat bătrîn. BART, E. 265. ◊ Medic veterinar v. veterinar. Medic legist v. legist.

MEDIC- v. medico-.

MEDIC s.m. Persoană care practică medicina, avînd studii superioare de specialitate; doctor. [< lat. medicus].

MEDIC¹ s. m. persoană care profesează medicina; doctor. (< lat. medicus)

MEDIC ~ci m. Specialist în medicină; doctor. /<lat. medicus

Medic a. relativ la Media sau la Mezi: răsboaiele medice, între Greci și Perși (504-449 a. Cr.).

medic m. 1. doftor ce practică medicina; 2. fig. ceea ce aduce leac: timpul e un mare medic.

2) *médic, -ă adj. Al mezilor, de la Mezĭ, din Media (Persia). Războaĭele medice, între Grecĭ și Perșĭ (504-449 în ainte de Hristos).

1) *médic, -ă s. (lat. medicus, adj. și s.). Vindecător, persoană care-ĭ scapă pe alțiĭ de boale. Fig. Timpu e marele medic. V. doctor, vracĭ.

MEDICO- Element de compunere însemnând „(cu caracter) medical”, care servește la formarea unor adjective. – Din fr. médico-.

medec, ~ă a vz medic²

medico- [At: DLR / E: fr médico-] Element prim de compunere cu semnificația: 1-2 (Cu caracter) medical.

medicus sm vz medic

MEDICO- Element de compunere care înseamnă „(cu caracter) medical” și care servește la formarea unor adjective. – Din fr. médico-.

MEDICO- Element de compunere avînd sensul de «cu caracter medical», «care ține de medicină», servind la formarea unor adjective ca: medico-legal, medico-militar etc.

MEDICO- Element prim de compunere savantă avînd sensul de „cu caracter medical”, „care ține de medicină”, „medicinal”. [Var. medic-. / < fr. médico-, cf. lat. medicus].

MEDIC²(O)- elem. „medic(ină), medical”. (< fr. médic/o/-, cf. lat. medicus, medic)

femeie-medic s. f. (med.) Doctoriță ◊ „Destoinica muncitoare, harnica țărancă, iscusita cercetătoare, femeia-inginer, femeia-medic, femeia-profesor și, în același timp, femeia-soție și mamă, în toate aceste ipostaze, femeia din țara noastră se face prețuită și respectată.” Sc. 7 III 76 p. 1; v. și femeie-țăran(că) (din femeie + medic; cf. fr. femme-médecin; DMN 1961)

medic-cetățean s. m. Medic interesat de activitatea obștească ◊ „Medic-cetățean” (titlu de articol dedicat doctorului I.B., propus candidat al F.D.P.) Sc. 14 I 61 p. 5 (din medic + cetățean; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 367)

medic¹ (mat.) adj. m., pl. medici; f. medică, pl. medice

medic² s. m., pl. medici

medic² s. m., pl. medici

medic¹ (mat.) adj. m., pl. medici; f. medică, pl. medice

medic (referitor la mezi) adj. m., pl. medici; f. sg. medică, pl. medice

medic s. m., pl. medici

MEDIC adj. v. medical.

MEDIC s. v. doctor.

MEDIC s. doctor, (înv.) vraci.

medic adj. v. MEDICAL.

medic (medici), s. m. – Doctor. It. medico. – Der. medical, adj., din fr. médical; medicină, s. f., din fr. médicine; medicinal, adj., din fr. médicinal; medicament, s. n., din fr. médicament; protomedic, s. m. (primul medic al Curții, șeful serviciilor sanitare, funcție desființată în 5 septembrie 1859), cu pref. proto-.

MEDICI FĂRĂ FRONTIERE, asociație nonguvernamentală, fondată în 1971, formată din medici și personal auxiliar, având ca scop acordarea de asistență medicală unor populații care au ori au avut de suferit de pe urma războaielor sau a unor calamități naturale.

RĂZBOAIELE MEDICE, denumire a conflictelor armate desfășurate între anii 500 și 449 î. Hr. pentru hegemonie în bazinul oriental al Mării Mediterane, între statele grecești pe de o parte și Imp. Persan pe de altă parte. Terminate cu victoria grecilor. V. Grecia antică.

MÉDIC², -Ă adj. (învechit) Medical. După cercetarea ce i s-au făcut de cătră deregătoria medecă. . . i s-au dat voie a curăți arătatele boale. AR (1829), 64²/11. Are a se plăti din casa medecă fieștecăruie o somă de 10 mii ruble. ib. 65¹/30. Eieșcare secție medică sau hirurgicâ are doctorul sau hirurgul ei. CUCIURAN, D. 9/23. Științele firești și medice. RUS, I. I, 153/8. - Pl.: medici, -ce. - Și: médec, -ă adj.- Din it. medico.

MEDIC¹ s. m. Persoană care profesează medicina (1), specialist în medicină ; doctor. Slăvitul medicus Ipocrat. ȚICHINDEAL, A. M. 5/12. Medicul din London. id. ib. 102/13, cf. LB, VASICI, M. I, 85/19, NEGULICI, POLIZU. Acest iscusit medic izbuti a aduce ochii săi în mai bună stare și după doi ani. . . îl vindecă desâvîrșit. NEGRUZZI, S. II, 150. Nici preoți și nici medici nu cheamă spre-a le cere. . . o vană mîngîiere. MACEDONSKI, O. I, 265, cf. HAMANGIU, C. C. 482, N. A. BOGDAN, C. M. 26. Toată lumea din Sibiu îl cunoștea și-l iubea fiind un medic priceput și dezinteresat. REBREANU, I. 447. După cum spunea el, lumea trebuie să aleagă medic tînăr și avocat bătrîn. BART, E. 265. Administratorul plășii și judecătorul s-au arătat încîntați de venirea mea ca medic în satul lor. ULIERU, C. 1, cf. SADOVEANU, E. 195, 256. Mă găseam în primăvara anului, în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase. ARGHEZI, P. T. 93. Dacă n-ar fi dormit așa, îi spusese medicul, ar fi fost de mult într-o casă de sănătate. DEMETRIUS, A. 322. Antrenarea în munca științifică a medicilor practicieni este o problemă care se cere studiată cu multă grijă. CONTEMP. 1956, nr. 486, 4/6. Medic legist v. l e g i s t. Medic primar v. p r i m a r. Medic secundar v. s e c u n d a r. – Pl.: medici. – Și: (învechit) médicus s. m. – Din lat. medicus, -i.

MÉDEC, -Ă adj. v. medie².

MEDICO- Element de compunere care însemnează „(cu caracter) medical” și care servește la formarea unor adjective compuse ca: medico-farmaceutic, medico-militar etc. - Izolat, prin analiză, din cuvinte compuse împrumutate ca medico-legal.

MÉDICUS s. m. v. medic¹.