MEDIC¹ s. m. Persoană care profesează medicina (1), specialist în medicină ; doctor. Slăvitul medicus Ipocrat. ȚICHINDEAL, A. M. 5/12. Medicul din London. id. ib. 102/13, cf. LB, VASICI, M. I, 85/19, NEGULICI, POLIZU. Acest iscusit medic izbuti a aduce ochii săi în mai bună stare și după doi ani. . . îl vindecă desâvîrșit. NEGRUZZI, S. II, 150. Nici preoți și nici medici nu cheamă spre-a le cere. . . o vană mîngîiere. MACEDONSKI, O. I, 265, cf. HAMANGIU, C. C. 482, N. A. BOGDAN, C. M. 26. Toată lumea din Sibiu îl cunoștea și-l iubea fiind un medic priceput și dezinteresat. REBREANU, I. 447. După cum spunea el, lumea trebuie să aleagă medic tînăr și avocat bătrîn. BART, E. 265. Administratorul plășii și judecătorul s-au arătat încîntați de venirea mea ca medic în satul lor. ULIERU, C. 1, cf. SADOVEANU, E. 195, 256. Mă găseam în primăvara anului, în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase. ARGHEZI, P. T. 93. Dacă n-ar fi dormit așa, îi spusese medicul, ar fi fost de mult într-o casă de sănătate. DEMETRIUS, A. 322. Antrenarea în munca științifică a medicilor practicieni este o problemă care se cere studiată cu multă grijă. CONTEMP. 1956, nr. 486, 4/6. Medic legist v. l e g i s t. Medic primar v. p r i m a r. Medic secundar v. s e c u n d a r. – Pl.: medici. – Și: (învechit) médicus s. m. – Din lat. medicus, -i.