mălură sf [At: ȘEZ. XI, 76 / A și: mălură / Pl: ~ri / E: cf gr μέληι] 1 Specie de ciupercă microscopică ce parazitează grâul, secara sau alte graminee, distrugându-le grăunțele și producând în interiorul acestora o pulbere neagră, rău mirositoare, alcătuită din spori (Tilletia). 2 (Reg) Ciupercă microscopică parazită care produce mana viței de vie (Peronospora viticola). 3 Boală a grâului și a altor graminee, cauzată de mălură (1) Si: (reg) tăciune învălit, tăciune plin. 4 (Reg; lpl) Pozne. 5 (Csc) Boabe de grâu sau de alte cereale atacate de mălură (1). 6 (Bot; pop) Neghină (Agrostemma githago). 7 (Prc; csc) Semințe de neghină. 8 (Olt; csc) Resturi murdare ce rămân de la topirea metalelor, de la facerea săpunului etc. 9 (Olt) Murdărie. 10-11 (Bot; reg; îe) ~ra-bălții Peniță (Myriophyllum spicatum și verticillatum).

MĂLURĂ s. f. Boală a griului și a altor păioase, cauzată de o ciupercă microscopică, care distruge sămînța, umplînd boabele cu o pulbere de culoare neagră, formată din sporii ciupercii. ♦ (Cu sens colectiv) Boabe atinse de această boală; pulberea neagră din interiorul lor. Cu o traistă de boabe, mai mult mălură și neghină, ne-am ales. STANCU, D. 99. Ca mălura de negri sînt ochii ei duioși. COȘBUC, P. II, 195. – Accentuat și: mălură.

MĂLURĂ f. 1) Boală care atacă unele plante graminee, cauzată de ciuperci parazite ce distrug conținutul boabelor, formând în interiorul lor o pulbere neagră. 2) Ciupercă microscopică care produce această boală. 3) Pulberea neagră din interiorul boabelor atacate de această ciupercă. [G.-D. mălurii; Acc. și mălură] /cf. ngr. méluri

mălură f. boală de grâu, numită și tăciune: mălura din grâu se alege la râu PANN. [Derivat din măl, nomol, boala prefăcând substanță făinoasă a cerealelor într’o pulbere neagră].

mălură f., pl. ĭ (cp. cu ngr. mélurĭ, gărgăriță care roade cerealele). O boală a cerealelor produsă de o cĭupercă parazită (tillétia). – Un grăunte de grîŭ atacat de mălură e ceva maĭ întunecat la coloare, ĭar cînd îl strivim, ĭese un praf negru care pute a pește împuțit și care se compune din sporiĭ cĭuperciĭ. Ca să ferim grînele de această boală trebuĭe să le punem într’o soluțiune de sulfat de cupru de 2 saŭ 3% în ainte de a le semăna. Mălura bălțiĭ, peniță, o plantă (V. peniță). La Boc. și Cdr. mălúră. Și mólură (saŭ molúră?). V. și molotru și tăcĭune.

MĂLURA, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurii, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură. corectat(ă)

mălura vr [At: DAMÉ, T.₂ / V: ~ri / Pzi: 3 mălurează / E: mălură] 1 (D. unele cereale) A se îmbolnăvi de mălură (1). 2 (Reg; d. vița de vie, îf măluri) A căpăta mană. 3 (D. ceapă) A se strica din cauza ploii, a umezelii Vz măna.

măluri v vz mălura

MĂLURA, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurii, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

MĂLURA, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se îmbolnăvi de mălură.

A SE MĂLURA se ~ează intranz. A se îmbolnăvi de mălură; a fi atins de mălură. /Din mălură

!mălură (boală a cerealelor; ciupercă) s. f., g.-d. art. mălurii; pl. măluri

mălură/mălură s. f., g.-d. art. mălurii/mălurii; pl. măluri/măluri

mălură/mălură s. f., g.-d. art. mălurii/mălurii, pl. măluri/măluri

mălură

mălura (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălurează, imperf. 3 pl. se mălurau; conj. prez. 3 să se mălureze; ger. mălurându-se

!mălura (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălurează

mălura vb., ind. prez. 3 sg. mălurează

MĂLURĂ s. v. năgară, neghină, zizanie.

MĂLURĂ s. (FITOP.) (reg.) tăciune. (Boala plantelor numită ~.)

mălură s. v. NĂGARĂ. NEGHINĂ. ZIZANIE.

MĂLURĂ s. (reg.) tăciune. (Boala plantelor numită ~.)

MĂLURA-BĂLȚII s. v. peniță.

mălura-bălții s. v. PENIȚĂ.

mălură (măluri), s. f. – Tăciune, ciupercă parazită a grîului (Tilletia tritici). Probabil ngr. μελέρι, μέλουρι „gărgăriță” (Scriban). – Der. mălurit, adj. (atacat de mălură); mălurici, s. m. (plantă, Orobus niger), numită așa pentru că la uscare devine neagră, ca acoperită de mălură; măluros, adj. (cu mălură).

MĂLÚRĂ s. f. 1. Numele mai multor specii de ciuperci microscopice care trăiesc parazite pe grîu, pe secară sau pe alte graminee, distrugîndu-le grăunțele și producînd în interiorul acestora o pulbere neagră, rău mirositoare, alcătuită din spori (Tilletia). Mălura e o ciupercă microscopică ce se face pe grîu; un fel de tăciune ce strică griul. ȘEZ. XV, 67. Sporii mălurii nu se pulverizează, ei sînt unsuroși și se țin grămadă. ENC. AGR. III, 659. ♦ (Regional) Ciupercă microscopică parazită care produce mana viței de vie (Peronospora viticola) (Somo- va-Tulcea). Cf. ALR II 6 116/682. 2. Boală a grîului și a altor graminee, cauzată de mălură (1); (regional) tăciune învălit, tăciune plin. Miezul boabei lovită de mălură, în loc să fie alb și vîrtos, este prefăcut într-o pulbere neagră. I. IONESCU, D. 292. Grîul, pregătit mai nainte de a fi semănat, nu sufere niciodată de mălură. id. ib. 293, cf. CIHAC, II, 642. Grîul suferă de rugină, înroșindu-se paiul, pricinuită din ploi și pîcle mari, de tăciune (malură), cînd se înnegrește spicul, și de hulchire, cînd din pricina negurilor se scurge laptele din boabe. DAMÉ, T. 58, cf. ALEXI, W., ENC. AGR. III. Să deschizi cerurile, Paparudele, Să pornească ploile, Paparudele, Și să ferești holdele, Paparudele, De toate mălurile, Paparudele. TEODORESCU, P. P. 210, cf. BOCEANU, GL., ALR SN I h 45. ♦ (Regional, la pl.) Nebunii, pozne (Lisa- Făgăraș). LEXIC REG. 92. 3. (Cu sens colectiv) Boabe de grîu sau de alte cereale atacate de mălură (1). Cu o traistă de boabe, mai mult mălură și neghină, ne-am ales. STANCU, D. 99. 4. (Popular) Neghină (Agrostemma githago). Cf. DDRF, H XVI 207, 444, ȘEZ. IX, 93, XIV, 139, 165, MAT. FOLK. 203, I. CR. IV, 201, MATEESCU, B. 106. Foaie verde ș-o mălură, Cuculeț de la pădure, Du-te la mîndra și spune. . . GEORGESCU-TISTU, B. 46. Foicică de-o răsură, o răsură, o mălură, Veni cucu-n bătătură. CIAUȘANU, V. 76. Verde de-o mălură, De trei zile-mi cură Ploaie și cu bură. ANT. LIT. POP. I, 304. Pîntre grîu mălura crește. ZANNE, P. I, 190. ♦ P. r e s t r. (Cu sens colectiv) Semințe de neghină. Mălura din grîu s-alege la rîu. ZANNE, P. I, 208. ◊ (Ca termen de comparație) Ca mălura de negri sînt ochii ei duioși. COȘBUC, P. II, 195. 5. (Prin nord-estul Olt. ; cu sens colectiv) Resturi murdare care rămîn de la topirea metalelor, de la facerea săpunului etc. CIAUȘANU, GL. ♦ (Prin vestul Olt.) Murdărie. [Lîna] o spălai pînă ieși toată mălura din ea.BOCEANU, GL. 6. C o m p u s: (Bot.) mălura-bălții = peniță (Myriophyllum spicatum și verticillatum). Cf. PANȚU, PL., CADE. Cu greu se deosebește de cosor, penița, mălura-bălții. SIMIONESCU, FL. 264. – Accentuat și mălură. – Pl.: mâluri. – Cf. gr. μέληρι.

MĂLURÁ vb. I. Refl. 1. (Despre unele cereale) A se umple de mălură (1); a se înnegri din cauza mălurei (1), a se îmbolnăvi de mălură. Cf. DAMÉ, T. ₂. 38, ENC. AGR. III, 659. 2. (Regional, în forma mâluri, despre vița de vie) A căpăta mană. Cf. DAMÉ, T. ₂, 38, ALR II 6 116/682. 3. (Despre ceapă) A se strica (din cauza ploii, a umezelii) ; a putrezi. V. m ă n a. Uneori udatul e bun, alteori insă face ca ceapa să se mălureze, adecă să facă la rădăcină un soi de viermișori cari aduc uscarea. PAMFILE, A. R. 193. – Prez. ind. pers. 3: mălurează. – Și: măluri vb. IV. – V. mălură.

MĂLURÍ vb. IV v. mălura.