LICENȚIAT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

licențiat, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) lițe~ / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: fr licencié, ger Lizenziat, lat licentiatus] 1-2 smf, a (Persoană) care a obținut o licență¹ (14) Si: (rar) licent (1-2). 3 a (Înv) Eliberat din armată, funcție, serviciu etc. Si: concediat.

LICENȚIAT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. Persoană care a obținut o licență (1). [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

LICENȚIAT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. (În vechea organizare a învățămîntului) Persoană care a trecut examenul de licență al unei instituții de învățămînt superior și a obținut titlul respectiv. După trei ani era licențiat în drept. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. – Pronunțat: -ți-at.

LICENȚIAT, -Ă s.m. și f. Posesor al unui titlu sau al unei diplome de licență. [Pron. -ți-at. / cf. fr. licencié].

LICENȚIAT, -Ă s. m. f. posesor al unui titlu, al unei diplome de licență. (< fr. licencié, it. licenziato)

LICENȚIAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a obținut diplomă de licență. [Sil. -ți-at] /<fr. licencié, it. licenziato

licențiat a. concediat: trupe licențiate. ║ m. cel ce a luat gradul de licență într’o facultate: licențiat în drept, litere, științe.

*licențiát, -ă adj. Care a fost licențiat, congediat: soldațĭ, elevĭ licențiațĭ. Subst. Care a obținut licența universitară: licențiat în filologie.

licenția [At: BĂLCESCU, M. V. 292 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr licencier, lat licentiare] 1 vt (Înv; c. i. persoane din armată sau subunități militare) A elibera din armată Si: a libera. 2 vt (Asr; c. i. persoane încadrate într-un serviciu) A concedia. 3 vt (Iuz) A acorda cuiva licența¹ (14). 4 vr (Iuz) A ieși din limitele bunei-cuviințe și ale moralei. 5 vr (Iuz) A abuza de libertatea individuală.

LICENȚIA, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.

LICENȚIA vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].

LICENȚIA vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)

A LICENȚIA ~ez tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier

licențià v. a concedia, vorbind de trupe.

*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).

licențiat (desp. -ți-at) s. m., pl. licențiați

licențiat (-ți-at) s. m., pl. licențiați

licențiat s. m. (sil. -ți-at), pl. licențiați

licenția (a ~) (înv.) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. licențiez (desp. -ți-ez), 3 licențiază, 1 pl. licențiem; conj. prez. 1 sg. să licențiez, 3 să licențieze; ger. licențiind (desp. -ți-ind)

licenția (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiază, 1 pl. licențiem (-ți-em), conj. prez. 3 să licențieze; ger. licențiind (ți-ind)

licenția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. licențiez, 1 pl. licențiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. licențieze; ger. licențiind (sil. -ți-ind)

licenția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. licențiază, ger. licențiind)

LICENȚIAT adj., s. titrat. (Un tânăr ~.)

LICENȚIAT adj., s. titrat. (Un tînăr ~.)

Licenția ≠ a numi

A licenția ≠ a angaja

licențiat, -ă, licențiați, -te s. m., s. f. (glum.) absolvent de liceu.