licenția [At: BĂLCESCU, M. V. 292 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr licencier, lat licentiare] 1 vt (Înv; c. i. persoane din armată sau subunități militare) A elibera din armată Si: a libera. 2 vt (Asr; c. i. persoane încadrate într-un serviciu) A concedia. 3 vt (Iuz) A acorda cuiva licența¹ (14). 4 vr (Iuz) A ieși din limitele bunei-cuviințe și ale moralei. 5 vr (Iuz) A abuza de libertatea individuală.

LICENȚIA, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.

LICENȚIA vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].

LICENȚIA vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)

A LICENȚIA ~ez tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier

licențià v. a concedia, vorbind de trupe.

*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).

licenția (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiază, 1 pl. licențiem (-ți-em), conj. prez. 3 să licențieze; ger. licențiind (ți-ind)

licenția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. licențiez, 1 pl. licențiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. licențieze; ger. licențiind (sil. -ți-ind)

licenția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. licențiază, ger. licențiind)

A licenția ≠ a angaja

Licenția ≠ a numi