gospodăresc, ~ească a [At: DRĂGHICI, R. 101 / Pl: ~ești / E: gospodar + -esc] 1 Care ține de un gospodar (7) priceput. 2 Care este specific unui gospodar (7) priceput. 3 De (bun) gospodar (7). 4 (Fig; d. oameni) Chibzuit. 5-8 De gospodărie (1-4). 9 (Rar) Care privește conducerea gospodăriei (5).

GOSPODĂRESC, -EASCĂ, gospodărești, adj. 1. De bun gospodar, de om chibzuit, econom, cu grijă pentru bunurile pe care le administrează, cu socoteală. Spirit gospodăresc. ▭ Bazîndu-se pe inițiativa gospodărească în acțiunea de valorificare a resurselor existente în regiuni, raioane și orașe, industria locală este chemată să producă cît mai multe bunuri de larg consum necesare oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2789. Grîul e copt, nu mai poate suferi întîrziere. – Apoi, cucoane, mă prind eu să ți-l secer. – Cum, singur? – Asta-i treaba mea, cucoane. Eu mă prind să ți-l dau în girezi. Nu-i cuvînt gospodăresc? CREANGĂ, P. 156. 2. Bine administrat, înstărit, bogat, chivernisit. Satul era gospodăresc și sătenii păreau cuprinși. SADOVEANU, O. I 34.

GOSPODĂRESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru un gospodar priceput; de bun gospodar. 2) Care ține de gospodărie; propriu gospodăriei; casnic. /< gospodar + suf. ~esc

gospodăresc a. de gospodar: cuvânt gospodăresc CR.

1) gospodărésc, -eáscă adj. (d. gospodar). De gospodar, om casnic (serios): casă gospodărească.

2) gospodărésc v. intr. (d. gospodar). Trăĭesc ca un gospodar, ca un om casnic. V. tr. Lucrez lucrurĭ de gospodărie. Fac gospodar, om cu casa luĭ: tata șĭ-a gospodărit băĭețiĭ.

GOSPODĂRI, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării sau, p. ext., ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.

gospodări [At: I. IONESCU, C. IV / Pzi: ~resc / E: gospodar] 1 vi A conduce treburile casei. 2 vi A face menajul casei. 3 vt A administra un bun, o instituție, un stat etc. ca un bun gospodar (3). 4-5 vtr A-și întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze casa, gospodăria proprie. 6-7 vtr (Pex) A (se) căsători.

GOSPODĂRI, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării, ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.

GOSPODĂRI, gospodăresc, vb. IV. 1. Intranz. A conduce treburile casei, a îngriji de gospodărie. Acum avea bietul om de toate; dară ce să facă, că nu putea gospodări! Deci și-au propus să meargă-n lume să învețe minte. SBIERA, P. 234. ♦ A face treburile necesare într-o gospodărie. Penelopa rămase sus ca să gospodărească prin casă. BART, E. 84. 2. Tranz. A conduce, a administra o instituție (publică). Minunata noastră clasă muncitoare, condusă de partid, a dovedit că poate gospodări întreprinderile fără burghezie, împotriva burgheziei și mai bine decît burghezia. REZ. HOT. I 293. 3. Refl. A întemeia o gospodărie (căsătorindu-se); a se așeza, a se căpătui. Daniil le vorbea despre viața lui singuratecă, despre moșioara ce avea, despre hotărîrea lui de a se așeza și a se gospodări de-al binelea. SADOVEANU, M. 116. Să ne gospodărim, că avem de toate cîte ne-ar trebui la starea aceasta! SBIERA, P. 267.

edilitar-gospodăresc, -ească adj. Privitor la întreținerea și îngrijirea clădirilor și a orașului ◊ „Primăvara a declanșat în toate orașele și comunele țării largi acțiuni edilitar-gospodărești.” R.l. 25 III 76 p. 5. ◊ „Realizarea unor obiective și acțiuni edilitar-gospodărești.” R.l. 2 XII 81 p. 2 (din edilitar + gospodăresc)

A SE GOSPODĂRI mă ~esc intranz. A deveni gospodar (prin căsătorie); a-și întemeia o gospodărie. /Din gospodar

A GOSPODĂRI ~esc 1. intranz. A fi gospodar; a îngriji de o gospodărie. 2. tranz. 1) (gospodării, instituții, organizații) A administra (cu chibzuință). 2) A face să se gospodărească. /Din gospodar

gospodărì v. Mold. a conduce o casă.

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

gospodări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodăresc, 3 sg. gospodărește, imperf. 1 gospodăream; conj. prez. 1 sg. să gospodăresc, 3 să gospodărească

gospodări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodăresc, imperf. 3 sg. gospodărea; conj. prez. 3 să gospodărească

gospodări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodăresc, imperf. 3 sg. gospodărea; conj. prez. 3 sg. și pl. gospodărească

GOSPODĂRESC adj. v. casnic.

GOSPODĂRESC adj. casnic, domestic, familial. (Treburi ~.)

GOSPODĂRI vb. v. administra.

GOSPODĂRI vb. a administra, a cîrmui, a conduce, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (A ~ treburile publice.)