gospodăresc, ~ească a [At: DRĂGHICI, R. 101 / Pl: ~ești / E: gospodar + -esc] 1 Care ține de un gospodar (7) priceput. 2 Care este specific unui gospodar (7) priceput. 3 De (bun) gospodar (7). 4 (Fig; d. oameni) Chibzuit. 5-8 De gospodărie (1-4). 9 (Rar) Care privește conducerea gospodăriei (5).

GOSPODĂRESC, -EASCĂ, gospodărești, adj. 1. De bun gospodar, de om chibzuit, econom, cu grijă pentru bunurile pe care le administrează, cu socoteală. Spirit gospodăresc. ▭ Bazîndu-se pe inițiativa gospodărească în acțiunea de valorificare a resurselor existente în regiuni, raioane și orașe, industria locală este chemată să producă cît mai multe bunuri de larg consum necesare oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2789. Grîul e copt, nu mai poate suferi întîrziere. – Apoi, cucoane, mă prind eu să ți-l secer. – Cum, singur? – Asta-i treaba mea, cucoane. Eu mă prind să ți-l dau în girezi. Nu-i cuvînt gospodăresc? CREANGĂ, P. 156. 2. Bine administrat, înstărit, bogat, chivernisit. Satul era gospodăresc și sătenii păreau cuprinși. SADOVEANU, O. I 34.

GOSPODĂRESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru un gospodar priceput; de bun gospodar. 2) Care ține de gospodărie; propriu gospodăriei; casnic. /< gospodar + suf. ~esc

gospodăresc a. de gospodar: cuvânt gospodăresc CR.

1) gospodărésc, -eáscă adj. (d. gospodar). De gospodar, om casnic (serios): casă gospodărească.

edilitar-gospodăresc, -ească adj. Privitor la întreținerea și îngrijirea clădirilor și a orașului ◊ „Primăvara a declanșat în toate orașele și comunele țării largi acțiuni edilitar-gospodărești.” R.l. 25 III 76 p. 5. ◊ „Realizarea unor obiective și acțiuni edilitar-gospodărești.” R.l. 2 XII 81 p. 2 (din edilitar + gospodăresc)

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

GOSPODĂRESC adj. v. casnic.

GOSPODĂRESC adj. casnic, domestic, familial. (Treburi ~.)