FONOTECĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

fonotecă sf [At: DEX / Pl: ~eci / E: fr phonothèque] 1 Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2 Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o fonotecă (1).

FONOTECĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

FONOTECĂ s.f. 1. Colecție de înregistrări sonore (efectuate pe disc, pe bandă de magnetofon etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care se păstrează o astfel de colecție. [< fr. phonothèque, cf. gr. phone – sunet, theke – dulap].

FONOTECĂ s. f. arhivă de înregistrări sonore (pe discuri, pe benzi). (< fr. phonothèque)

FONOTECĂ ~ci f. 1) Colecție de înregistrări sonore pe discuri sau pe benzi magnetice. 2) Local special amenajat, unde este depozitată o astfel de colecție. /<fr. phonotheque

fonotecă s. f., g.-d. art. fonotecii; pl. fonoteci

fonotecă s. f., g.-d. art. fonotecii; pl. fonoteci

fonotecă s. f., g.-d. art. fonotecii; pl. fonoteci

fonotecă (< gr. φωνή, „sunet” + θήϰη [theke], „dulap”), arhivă de înregistrări* sonore (pe cilindri de ceară, discuri sau benzi de magnetofon). În marile f., modul de clasare și utilizare a materialelor este organizat după principiile știintifice ale biblioteconomiei. Principalele instituții în România care au constituit f. sunt Comitetul de stat al Radioteleviziunii (pentru uzul emisiunilor sale), Arhiva Institutului de Folclor (pentru uzul cercetării științifice) și Biblioteca Națională a României, a cărei f. este un instrument de folosință publică.

FONO-₁ „voce, sunet, fonație, fonator, vocal”. ◊ gr. phone „sunet, voce” > fr. phono-, germ. id., engl. id., it. fono- > rom. fono-. □ ~arteriogramă (v. arterio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a suflurilor arteriale în tulburările circulației periferice; ~audiologie (v. audio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre funcția auditivă și cea fonatorie; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat medical care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., procedeu de înregistrare grafică a bătăilor inimii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică obținută la fonocardiograf; sin. electrocardiofonogramă; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a vorbi cu voce tare; ~genic (v. -genic), adj., (despre voce) care se pretează la înregistrare; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat la imprimarea și la reproducerea sunetelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., operație de imprimare mecanică și de reproducere a sunetelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Înregistrare a vibrațiilor sonore pe un suport, cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. Telegramă telefonată; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă microlitică efuzivă care, la lovire, se desface în plăci subțiri producînd un sunet caracteristic; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fonologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii din punctul de vedere al structurii lor funcționale și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a intensității sunetelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea intensității vibrațiilor sonore; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat în fonoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., înregistrare fotografică a zgomotelor cardiace; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a organului vegetal sub influența sunetelor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de înregistrări sonore; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a vibrațiilor sonore în scop terapeutic.