ferecătură sf [At: MOXA 362/4 / Pl: ~uri / E: fereca + -ătură] (Îvp) 1-9 Ferecare (1-9). 10 Obiect ferecat. 11 Prima făină de după ferecarea roții de moară. 12 Lanțurile sau cătușele cu care e ferecat un prizonier. 13 Îmbrăcămintea de metale prețioase și bijuterii a unui obiect de artă sau de cult.

FERECĂTURĂ, ferecături, s. f. (Rar) Acțiunea de a fereca; (concretizat) legătură sau îmbrăcăminte de metal aplicată unui obiect pentru a-l fereca. Ferecătura evangheliei lui Mocrea postelnicul, lucrată cu figuri răsărite... pe placă metalică suflată cu aur. ODOBESCU, S. I 335.

FERECĂTURĂ ~i f. Îmbrăcămintea sau legătura din metal a unui obiect. /a fereca + suf. ~ătură

ferecătură f. 1. garnitură de fier: ferecătura Evangheliei; 2. zimții monedelor.

ferecătúră f., pl. ĭ. Garnitură de fer orĭ de alt metal. – Vechĭ și fă-.

ferecătură s. f., g.-d. art. ferecăturii; pl. ferecături

ferecătură s. f., g.-d. art. ferecăturii; pl. ferecături

ferecătură s. f., g.-d. art. ferecăturii; pl. ferecături

ferecătură, ferecături, s.f. (pop., înv.) 1. schelet metalic al unui tren. 2. lanțurile și obezile cu care se „ferecau” prizonierii. 3. îmbrăcăminte de aur și argint sau de pietre prețioase a unui obiect (de obicei cărți bisericești).