fân sn [At: PSALT. SCH. 488/16 / Pl: ~uri, (reg) ~ațe / E: ml fenum] 1 Iarbă cosită și uscată, folosită ca nutreț pentru vite Si: (pop) fânaț (2). 2 (Pop; îe) A face ~ A cosi iarba. 3 (Pop; îs) Vremea ~ului Perioadă a anului când iarba e bună de cosit, pentru a o face fân (1). 4 (Îvp; îe) ~ sau paie? Rezultatul e bun sau rău? 5 (Îvp; îe) A-și pune ~ în ciubote A se îmbogăți. 6 (Șîf fânuri) Iarbă încă necosită, destinată a fi făcută fân (1). 7 (Bot; șîc ~-de-Iivezi) Șovar-de-munte (Poa trivialis). 8 (Bot; șîc ~-de-livadă) Firuță (Poa pratensis). 9 (Bot; șîc ~-de-livadă) Iarbă-deasă (Poa nemoralis). 10 (Bot; reg; șîc ~-de-livadă) Firușca-șopârlelor (Poa alpina). 11 (Bot; șîc ~-de-livadă) Firușor (Poa annua). 12 (Bot; îc) ~ul-cămilei, ~ul-câinelui Roșățea (Butomus umbellatus). 13 (Bot; Ban; îc) ~-semănat Dughie (Setaria italica).

FÂN ~uri n. Nutreț din iarbă cosită și uscată. ◊ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum

fân n. iarbă cosită și uscată la soare servind de nutreț vitelor. [Lat. FENUM].

FÎN s. n. Iarbă cosită și uscată care se dă ca nutreț vitelor. Să pregătești, cu Mitrea, sania, îi zise Vitoria. S-o umpli cu fîn; să pui ș-un sac de orz pentru cai. SADOVEANU, B. 65. Înfășurat în manta, mă trîntii spre odihnă în fînul moale și adînc. HOGAȘ, M. N. 86. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fîn și-au aruncat-o peste dînsul, în groapă. CREANGĂ, P. 33. ◊ Expr. A căuta acul în carul cu fîn v. ac.

fîn n., pl. urĭ (lat. fênum; it. fieno, pv. cat. fe, fr. foin, sp. heno). Ĭarbă cosită și uscată care servește ca nutreț vitelor. Fînu cămileĭ, roșătea. V. pălciană.

fân s. n., pl. fânuri

fân s. n., pl. fânuri

fân s. n., pl. fânuri

FÂN s. v. firuță, șovar-de-munte.

fîn s. v. FIRUȚĂ. ȘOVAR-DE-MUNTE.

fîn (fînuri), s. n. – 1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna.