DIPLOMAT², -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic². II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate.

diplomat², ~ă smf, a [At: CARAGIALE, O., I, 278 / Pl: ~ați, ~e / E: fr dipômé] 1-2 (Persoană) care a obținut o diplomă (3).

diplomat¹, ~ă [At: HELIADE, O. 480 / Pl: ~ați, ~e / E: fr diplomate] 1 smf Persoană oficială care are misiunea de a întreține relații cu reprezentanții oficiali ai altor state sau de a trata în numele statului său Si: (îvr) diplomatic¹ (2). 2 smf (Pex) Persoană care se ocupă cu diplomația (1) Si: (îvr) diplomatic¹ (3). 3 smf Persoană care face parte din corpul diplomatic (23) Si: (îvr) diplomatic¹ (4). 4 smf Persoană care are cunoștințe temeinice de diplomație (5). 5-6 smf, a (Persoană) care are calitățile necesare unui diplomat (1). 7-8 smf, a (Persoană) care știe să trateze sau să conducă o afacere sau cum să se comporte într-o situație, pentru a-și atinge scopurile. 9-10 smf, a (Pex) (Persoană) care manifestă abilitate, subtilitate etc. 11 smi Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu rom, frișcă și fructe zaharisite.

DIPLOMAT², -Ă, diplomați, -te, subst., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană oficială care are misiunea de a întreține relații cu reprezentanții oficiali ai altor state sau de a trata în numele statului său. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care este abil, subtil, șiret în relațiile sociale; care arată, trădează abilitate, subtilitate, șiretenie; diplomatic². II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu rom peste care se adaugă frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate.

DIPLOMAT², -Ă, diplomați, -te, adj. Care are calități proprii unui diplomat³, care știe să profite de împrejurări și relații pentru a-și ajunge scopurile. ♦ (Uneori cu o nuanță peiorativă) Dibaci, șiret, viclean, șmecher. Donici, cuib de-nțelepciune... Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? EMINESCU, O. I 31.

DIPLOMAT³, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f. Persoană oficială însărcinată să întrețină relații sau să trateze cu reprezentanții oficiali ai altor state în numele guvernului său. V. ambasador. Erau unele dificultăți, de care consulul, diplomat de carieră, se împiedeca. BART, E. 287.

DIPLOMAT¹, -Ă, diplomați, -te, adj. Care a obținut o diplomă. Dentist diplomat.

DIPLOMAT, -Ă s.m. și f. Persoană care lucrează în diplomație. // adj. 1. Care face parte din corpul diplomatic. 2. (Fam.) Care știe să profite de anumite situații pentru a-și realiza scopul. ♦ (Fam.; peior.) Dibaci, șiret, viclean. [< fr. diplomate].

DIPLOMAT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care deține un titlu pe bază de diplomă. [Cf. fr. diplômé].

DIPLOMAT², -Ă I. s. m. f. reprezentant oficial al unui stat în relațiile cu statele străine. II. adj. 1. care știe să profite de anumite situații pentru a-și realiza scopul. ◊ (fam.; peior.) abil, dibaci, șiret, viclean. 2. (despre serviete, valize) de tipul celor purtate, la origine, de diplomați. III. s. n. prăjitură alcătuită din puding și garnisită cu frișcă și fructe. (< fr. diplomate)

DIPLOMAT¹, -Ă adj., s. m. f. (cel) care deține un titlu pe bază de diplomă. (< fr. diplômé)

diplomat adj. inv., s. n. (Despre serviete, valize) De tipul celor purtate, la origine, de diplomați ◊ „Frumoasa servietă «diplomat» aparținea nimănui altuia decât celui care întrebase. Păgubașul.” Sc. 28 XII 75 p. 4. ◊ „E controlat portbagajul. Aici o valiză diplomat nou-nouță.” Sc. 19 XI 78 p. 2. ◊ „Antrenorul Naționalei a ascultat de galeria noastră, care i-a strigat: «Dinu huidu-hu, ia-ți valiza și te du!». El și-a luat diplomatul la ora 16.03.” Ev.z. 8 VI 93 p. 9; v. și Săpt. 28 IX 79 p. 6; v. și minitelecomandă (din [servietă, valiză ca de] diplomat; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

DIPLOMAT¹ ~tă (~ți, ~te) și substantival Care a obținut o diplomă. /<fr. diplôme

DIPLOMAT² ~tă (~ți, ~te) (despre persoane) Care știe să găsească soluții ingenioase pentru a-și atinge scopul în diferite situații. /<fr. diplomate

DIPLOMAT³ ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană oficială care reprezintă un stat în relațiile cu alte state. /<fr. diplomate

diplomat a. și m. care a obținut o diplomă. ║ m. 1. persoană însărcinată a trata cu străinii afacerile guvernului său; 2. ispitit, pățit; 3. fig. om fin, șiret.

* diplomát, -ă adj. și s. (d. diplomă). Care posedă o diplomă, un certificat superior. Care e însărcinat cu o misiune diplomatică (ambasador saŭ ministru plenipotențiar). Fig. Om fin (șiret).

deplomat, ~ă smf vz diplomat

scriitor-diplomat s. m. ◊ „Inaugurăm cu acest număr rubrica «Scriitori-diplomați», care își propune să înfățișeze în câteva trăsături pe cei mai iluștri și mai interesanți scriitori din toate timpurile care au avut de îndeplinit misiuni diplomatice sau au fost diplomați de carieră.” L. 30 VI 66 p. 24 (din scriitor + diplomat)

+diplomat² (prăjitură; tort; (fam.) servietă) (desp. di-plo-) s. n.

diplomat¹ (desp. di-plo-) adj. m., (persoană) s. m., pl. diplomați; adj. f., s. f. diplomată, pl. diplomate (diplomat de carieră; diplomat univesitar; persoană diplomată)

diplomat² (prăjitură) (di-plo-) s. n.

diplomat¹ (di-plo-) adj. m., (persoană) s. m., pl. diplomați; adj. f., s. f. diplomată, pl. diplomate

diplomat (prăjitură) s. n.

diplomat adj. m.(persoană cu diplomă, din diplomație, abilă), s. m. (sil. -plo-), pl. diplomați; f. sg. diplomată, pl. diplomate