3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CROM s. n. Element chimic, metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși utilizați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome.

crom sn [At: IOANOVICI, TEHN. 30 / Pl: ~uri / E: fr chrome] Element chimic, metal dur, cenușiu-deschis, folosit la cromare, fabricarea de oțeluri speciale, compuși chimici etc.

CROM s. n. Element chimic, metal dur, de culoare cenușie deschisă, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși întrebuințați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome.

CROM s. n. Metal dur, de culoare cenușie-deschisă, folosit în cromaj la fabricarea oțelurilor speciale, la formarea de combinații colorate, oxidante și tanante etc. ◊ Galben de crom = cromat de plumb folosit la prepararea vopselelor.

CROM s.n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, care se folosește la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].

-CROM2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) culoare”, „colorat”. [< fr. -chrome].

CROM1 s. n. metal alb-cenușiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. (< fr. chrome)

CROM n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, foarte rezistent la agenții chimici, folosit la fabricarea oțelului inoxidabil, în arta vopsitului și în tăbăcărie. /<fr. chrome

crom n. metal ale cărui combinațiuni frumos colorate sunt întrebuințate în vopsitorie.

*crom n. (vgr. hrôma, coloare). Chim. Un corp simplu metalic tetravalent cenușiŭ ale căruĭ combinațiunĭ se disting toate printr’o coloare frumoasă. Se cristalizează în octaedre regulare tot așa de dure ca ale corindonuluĭ. Descoperit și separat de Francezu Vauquelin la 1797 din cromatu de plumb (crocoisa).

CROMO- Element de compunere cu sensul de „culoare, colorat”, care servește la formarea unor substantive sau a unor adjective. – Din fr. chromo-.

CROMO- Element de compunere cu sensul de „culoare, colorat”, care servește la formarea unor substantive sau a unor adjective. – Din fr. chromo-.

cromo- [At: DEX2 / E: fr chromo-] Element de compunere, cu sensul „culoare, colorat”.

CROMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) culoare”, „de culoare”. [Var. crom-, cromato-. / < fr. chromo-, chromato-, cf. gr. chroma – culoare].

CROM2(O)-/ CROMAT(O)-, -CROM, -CROMAZIE, -CROMIE elem. „culoare”. (< fr. chrom/o/-, chromat/o/-, -chrome, -chromasie, -chromie, cf. gr. khroma)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CROM-, v. CROMO-.~hidroză (v. -hidroză), s. f., transpirație colorată; ~opsie (v. -opsie), s. f., boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sînt percepute în culori.

-CROM „culoare, colorație, pigmentație”. ◊ gr. khroma „culoare” > fr. -chrome, germ. -chrom, engl. -chrome > rom. -crom.

CROMAT-, v. CROMATO-.~opsie (v. -opsie), s. f., capacitate de a percepe distinct culorile; ~urie (v. -urie), s. f., colorație anormală a urinii.

CROMATO- „culoare, colorație, pigmentație”. ◊ gr. khroma, khromatos „culoare” > fr. chromato-, engl. id., germ. id., it. cromato- > rom. cromato-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă tînără care conține sau care poate produce pigmenți; sin. cromoblast; ~cit (v. -cit), s. n., celulă cu pigmenți; sin. cromocit; ~disopsie (v. dis-, v. -opsie), s. f., imposibilitate de a distinge culorile; ~fag (v. -fag), s. m., celulă fagocită care înglobează pigmenți; sin. cromofag; ~fil (v. -fil1), adj., care fixează coloranții; sin. cromofil; ~filie (v. -filie1), s. f., afinitate a unor plante pentru materiile colorate; ~fobie (v. -fobie), s. f., ereutofobie*; ~for (v. -for), s. m., 1. Celulă care conține pigment colorat; sin. cromofor (2). 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare, care conține clorofilă sau alți pigmenți; ~gen (v. -gen1), adj., care colorează sau care produce materii colorante; ~geneză (v. -geneză), s. f., fenomen de producere a unor substanțe colorate de către bacterii și fungi, ca rezultat al activității metabolice; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, filtrîndu-se printr-un absorbant; ~gramă (v. -gramă), s. f., repartiție diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros; ~liză (v. -liză), s. f., proces de descompunere și de dispariție a cromatinei nucleare; ~logie (v. -logie1), s. f., studiul materiilor colorante de origine vegetală; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat pentru măsurarea intensității culorilor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., structură periferică nediferențiată a citoplasmei, impregnată cu pigmenți, la bacterii și cianoficee; sin. cromoplasmă (1); ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul colorat din rădăcinile de morcov sau din fructele coapte, cu rol asemănător colorplastelor; sin. cromoplast; ~rexă (v. -rexă), s. f., proces de fragmentare sau de fisurare a nucleului celular într-un număr de particule care se împrăștie în citoplasmă; ~taxie (v. -taxie), s. f., afinitate a unor substanțe de a ataca selectiv cromatina nucleară.

-CROMAZIE „colorație, pigmentație”. ◊ gr. khroma „culoare” > fr. -chromasie, germ. id., it. -cromasia, engl. -chromasia > rom. -cromazie.

CROMO- „culoare, pigmentație, materie colorată, pigment, cromatină, coloranți”. ◊ gr. khroma „culoare” > fr. chromo-, germ. id., engl. id., it. cromo- > rom. cromo-.~blast (v. -blast), s. n., cromatoblast*; ~centru (v. -centru), s. n., 1. s. n. pl., Corpusculi de cromatină din nucleul aflat în stare de repaus sau în stadiul interfazei, care absorb și fixează diferite substanțe colorate., 1. s. n., Regiune cromozomială heterocromatică; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare cu cistoscopul a funcției renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul unei substanțe de contrast; sin. cromoureteroscopie, cistocromoscopie; ~cit (v. -cit), s. n., cromatocit*; ~colografie (v. colo-2, v. -grafie), s. f., procedeu de tipar colografic în culori; sin. cromocolotipie, cromoheliografie; ~colotipie (v. colo-2, v. -tipie), s. f., cromocolografie*; ~condrie (v. -condrie), s. f., mitocondrie granulară care dă naștere, în interiorul ei, unui pigment; ~crinie (v. -crinie), s. f., secreție sau excreție de materii colorate; ~fag (v. -fag), s. m., comatofag*; ~fil (v. -fil1), adj., cromatofil*; ~fob (v. -fob), adj., (despre țesuturi și celule) care nu se colorează; ~for (v. -for), s. m., 1. Grup de atomi care, introduși în molecula combinațiilor organice, formează compuși coloranți. 2. Cromatofor* (1); ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., procedeu de obținere a fotografiilor în culori; ~fotolitografie (v. foto-, v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de pregătire a unei forme de tipar plan litografic și multicolor, și de multiplicare a imaginilor prin reproducerea fotografică; ~fototerapie (v. foto-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a luminii colorate; ~fototipie (v. foto-, v. -tipie), s. f., stampă executată în tipar multicolor, pentru care formele de tipar au fost realizate cu ajutorul reproducerii fotomecanice; ~gen (v. -gen1), adj., s. m., 1. adj., Care produce pigmenți. 2. s. m., Substanță care formează prin oxidare compuși colorați; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de producere a pigmenților; ~heliografie (v. helio-, v. -grafie), s. f., cromocolografie*; ~lipoide (v. lipo-, v. -id), s. f. pl., picături de ulei, cu pigmenți de carotină, din celulele unor alge și ciuperci; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu litografic de imprimare policromă; ~mere (v. -mer), s. n. pl., granule de cromatină dispuse liniar de-a lungul filamentului cromozomial sau al cromonemei; ~nemă (v. -nemă), s. f., 1. Filament cromozomial lung și spiralat, observat în profaza mitozei și a meiozei. 2. Lanț de ADN în bacterii și virusuri; ~pexie (v. -pexie), s. f., proces de fixare a pigmenților sau coloranților pe o celulă sau pe o formațiune celulară, pe un țesut sau organ; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., 1. Cromatoplasmă*. 2. Rețeaua cromatinei nucleare; ~plast (v. -plast), s. n., cromatoplast*; ~radiometru (v. radio-, v. -metru1), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea și dozarea razelor X; ~spiră (v. -spiră), s. f., filament spiralat cromatic, care apare în nucleu în timpul diviziunii haplomitotice; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratare a unor maladii prin utilizarea luminii colorate; ~tip (v. -tip), s. n., parte a genotipului care este localizată în cromozomi; ~tipie (v. -tipie), s. f., reproducere litografică în culori, obținută pe cale fotochimică; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., procedeu de tipărire multicoloră cu elementele de imprimare în relief; ~tropi (v. -trop), s. m. pl., coloranți acizi și azoici, care vopsesc lîna în roșu pînă la violet și care au la lumină o rezistență relativ bună; ~ureteroscopie (v. uretero-, v. -scopie), s. f., cromocistoscopie*; ~xilografie (v. xilo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt multicolor, executat pe clișee gravate în lemn; ~zom (v. -zom), s. m., corpuscul de substanță nucleară formată în timpul diviziunii cariocinetice și purtător al caracterelor ereditare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CROM (< fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890°C, p. f. 2.480°C); metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici. Funcționează în combinații în stările de valență 2, 3 și 6. Întrebuințat la obținerea unor aliaje (oțel cu c.) și la cromare. Sub formă de săruri este întrebuințat în vopsitorie, tăbăcărie, fotografie, cataliză etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin în 1797.

Intrare: crom (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crom
  • cromul
  • cromu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • crom
  • cromului
plural
vocativ singular
plural
Cr simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Cr
hrom
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: crom (suf.)
sufix (I7-S)
  • crom
Intrare: cromo (pref.)
cromo1 (pref.) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • cromo
prefix (I7-P)
  • crom
sufix (I7-S)
  • cromazie
cromat3 (pref.) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • cromat
prefix (I7-P)
  • cromato
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cromsubstantiv neutru

  • 1. Element chimic, metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși utilizați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Galben de crom = cromat de plumb folosit la prepararea vopselelor. DLRLC DN
  • comentariu simbol Cr DOOM 2
etimologie:

cromelement de compunere, sufix

  • 1. Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) culoare”, „colorat”. DN
etimologie:

cromoelement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu sensul de „culoare, colorat”, care servește la formarea unor substantive sau a unor adjective. MDA2 DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.