BUSOLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci; a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.

busolă sf [At: DEX² / Pl: ~le / E: fr boussole] 1 Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. 2 (Pfm; îe) A-și pierde ~la A-și pierde dreapta judecată, măsura Si: a se zăpăci.

busolă s.f. Instrument de măsură bazat pe cuplul de forțe exercitat asupra unui ac magnetic sau asupra unui electromagnet de către cîmpul magnetic terestru, alcătuit dintr-un cadran gradat și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, indică direcția N-S, permițînd astfel orientarea pe teren. Umblu cu busola-n buzunar și, oriunde aș fi, eu caut nordul (SEBAST.). ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci; a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. • acc. și (înv.) busolă. pl. -e. și (înv.) pusolă s.f. /<it. bussola, fr. boussole, germ. Bussolen, ngr. μπούσουλας.

BUSOLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci, a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.

BUSOLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un cadran, cu un ac magnetic mobil la mijloc, care arată totdeauna nordul; servește la orientarea navigatorilor, exploratorilor etc. Umblu cu busola-n buzunar și, oriunde aș fi, eu caut nordul. SEBASTIAN, T. 32. Înfruntă, în sfirșit, suprafața lichidă și porni fără busolă și fără hartă. ANGHEL, PR. 71. Busola dramul la pol i-arată. ALEXANDRESCU, P. 58. ◊ Expr. A-și pierde busola = a-și pierde capul, mintea sau judecata; a se zăpăci. ♦ Fig. Călăuză, conducător (în viață), cîrmă. Operele lui V. I. Lenin și I. V. Stalin... înarmează partidele comuniste cu o busolă justă și precisă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 7/1.

BUSOLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un ac magnetic care se poate roti în plan orizontal în jurul unui ax vertical montat în centrul unui cerc gradat, astfel încît se îndreaptă totdeauna în direcția nord-sud, și care servește la determinarea direcției nord. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Fr. boussole (< it.).

BUSOLĂ s.f. Instrument compus dintr-un ac magnetic cu cadran, cu care se determină nordul. ◊ A-și pierde busola = a se zăpăci. ♦ (Fig.) Călăuză, conducător, ghid. [Cf. fr. boussole, it. bussola].

BUSOLĂ s. f. 1. instrument dintr-un ac magnetic și un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic. ◊ a-și pierde busola = a se zăpăci. 2. (fig.) călăuză, conducător, ghid. (< fr. boussole)

BUSOLĂ ~e f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran și un ac magnetic mobil, care indică direcția nord; compas. * A-și pierde ~a a) a-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simțul măsurii; a-și ieși cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viață sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussole

busolă f. 1. instrument de fizică a cărui parte esențială e un ac magnetizat, care se învârtește liber pe un cilindru, una din extremități fiind totdeauna îndreptată către N. Cu ajutorul ei navigatorii au putut întreprinde călătorii lungi și descoperi țări necunoscute celor vechi; 2. fig. călăuză, conducător.

*busolă f., pl. e (it. búsolla, lat. buxula, și buxtala, dim. d. buxta, var. din búxida, -idos, pixidă, cutie. Din buxtula, vine fr. boîte, germ. büchse, engl. box. V. bucșă, pușcă, boxă). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se află un ac magnetic care se întoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busolă (după fr.). Și púsulă (ngr. púsulas) între 1800-1850. – Busola era neștiută de ceĭ vechĭ, dar se pare că Chinejiĭ o întrebuĭnțau cu o mie de ani înainte de Hristos. În Eŭropa a fost descoperită în seculu XIII, cînd s’a observat întîĭa oară că un ac magnetic, oscilînd liber în prejuru unuĭ pivot, se îndreaptă totdeauna spre nord. Italianu Flaviŭ Gioia din orașu Amalfi s’a gîndit primu să pună un ac magnetic pe un pivot pe care să se poată mișca în toate direcțiunile, făcînd astfel observațiunile maĭ ușoare, și maĭ exacte. Cercu înăuntru căruĭa se învîrtește acu e împărțit în 32 părți și se numește roza vînturilor.

busolă s. f., g.-d. art. busolei; pl. busole

busolă s. f., g.-d. art. busolei; pl. busole

busolă s. f., g.-d. art. busolei; pl. busole

busolă, -le.

BUSOLĂ s. compas. (~ indică direcția nord-sud.)

BUSOLĂ s. compas. (~ indică direcția nord-sud.)

busolă (busole), s. f. – Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic care se așază pe direcția nord-sud. – Mr. pusulă. Fr. boussole. În mr., din tc. pusula (< ngr. μπούσουλα).

BUSOLA DE AVIAȚIE instrument de orientare aflat la bordul aeronavelor care indică capul compas (v.), putând fi tip magnetic, giromagnetic sau giroinductiv. Indicațiile sale nu sunt influențate de magnetismul maselor metalice de pe aeronavă.

busolă, busole s. f. (adol.) ceas de mână.

a-și pierde busola expr. 1. a fi descumpănit / încurcat / nedumerit. 2. a-și pierde calmul. 3. a-și pierde autocontrolul; a pierde simțul măsurii.