brac¹ sn [At: I. IONESCU, D. 370 / Pl: ~uri / E: ucr браку] (Reg) 1 Parte proastă (și nefolositoare) care rămâne după ce se alege ceva. 2 (Spc; îs) Cal de ~ Cal care nu mai e bun de nimic.

brac² sm [At: DEX² / Pl: ~aci / E: fr braque] Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi Si: prepelicar.

brac² s.n. (reg.) Rămășiță inutilizabilă; rest, bucată. Pe cînd luna strălucește peste a tomurilor bracuri (EMIN.). ♦ Spec. Deșeu rezultat în urma fabricării hîrtiei. ◊ Loc.adj. De brac = care nu este bun de nimic; nefolositor. Slab și costeliv, ca un cal de brac (ODOB.). • pl. -uri. /<germ. Brack „deșeu”, „rămășiță”; cf. vraf.

brac¹ s.m. Rasă de cîini de vînătoare cu părul scurt și urechile mari și blegi; cîine care face parte din această rasă; prepelicar. • pl. -ci. /<fr. braque, germ. Bracke, it. bracco.

BRAC¹ (pl. -curi) sn. 1 Rămășiță netrebnică de asvîrlit; ceea ce rămîne după ce s’a ales ce e mai bun ¶ 2 ~ sau cal de ~, cal de reformă, care nu mai poate sluji la nimic: slab și costeliv ca un cal de ~ (ODOB.) [rut. rus. < germ.].

BRAC² sm., BRAICĂ sf. 🐒 = Cîine (cățea) de rasă străină, cu părul lins și urechile mari atîrnate, întrebuințat la vînat (🖼 568) [fr. braque sau germ. Bracke].

BRAC, bracuri, s. n. (Mold., mai ales la pl.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68. Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.

BRAC², bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.

BRAC¹, braci, s. m. Cîine de vînătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.

BRAC s.m. Cîine de vînătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].

BRAC² s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)

BRAC¹ s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)

BRAC² ~uri n. Deșeuri rezultate la fabricarea hârtiei. /<rus. brak

BRAC¹ ~ci m. Rasă de câini mari, cu urechile lăsate în jos și cu părul scurt, folosiți, mai ales, la vânatul de prepelițe și de potârnichi; prepelicar. 2) Câine din această rasă. /<fr. braque

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].

brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.

*BRAICĂ sf. 1 = BRAC² ¶ 2 = BRAHĂ2.

brac¹ (rasă de câini) s. m., pl. braci

brac² (rest; deșeu) (reg.) s. n., pl. bracuri

brac² (rest, deșeu) s. n., pl. bracuri

brac¹ (câine) s. m., pl. braci

brac (rest, deșeu) s. n., pl. bracuri

brac (prepelicar) s. m., pl. braci

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).

BRAČ, ins. în E M. Adriatice, în largul coastei Dalmației, la SV de Split. Supr.: 396²; c. 15 mii loc. Oraș pr.: Supetar. Relief de platou carstic cu alt. max. de 778 m. Vegetație mediteraneană cu pin de Alep, măslini și vii. Expl. de marmură.

BRAC, -E cf. subst. brac „cal reformat” < ucr. бpaк, și subst. brace „ismene” < lat. braccae 1. Bracea s. (17 B III 580); Brăcea Ion, vecin (ib. 54). 2. Brăcan t. 3. Brăcău, C., act. 4. Brăcoasa (17 B II 247). 5. Brăcar D., din Săcueni, 1778 (BCI XI 79); -u 1720 (ib. 68). 6. Prob *Brăcic > Brâcicoae Mic (16 A I 535); cf. și subst. brăcie – brăcire.

BRAC s. sfărâmătură, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.)

BRAC s. (ZOOL.) 1. v. prepelicar. 2. brac englez v. poanter.

BRAC s. sfărîmătură, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.)

BRAC s. (ZOOL.) 1. prepelicar, (Transilv.) vișlă. (~ este un cîine de vînătoare.) 2. brac englez = poanter. (~ este un cîine de vînătoare).