APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s.n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appelativus.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de cata, 28 Feb 2004 | Greșeală de tipar

APELATÍV adj. v. comun.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

apelatív adj. m., pl. apelatívi; f. sg. apelatívă, pl. apelatíve
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

apelatív s. n., pl. apelatíve
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].
Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 14 Jan 2006 | Greșeală de tipar

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)
Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greșeală de tipar