VEHICUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum.

vehicul sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 262/24 / V: (rar) ~col, (îvr) ~ă sf, vei~ / A și: (îvr) ~cul / Pl: ~e / E: fr véhicule, lat vehiculum] 1 Ceea ce servește ca mijloc de transmitere. 2 Mijloc de comunicare (a unor idei, a unor cunoștințe etc.). 3 (Far; asr) Excipient lichid. 4 Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, acvatică, aeriană, cosmică. 5 (Rel; îs) Micul Vehicul Budismul hinayana, care se revendică de la învățăturile directe ale lui Buddha, consemnate și transmise de discipolii săi, și care promovează drept cale unică de atingere a desăvârșirii practica exercițiilor de meditație în cadrul unei comunități monastice. 6 (Rel; îas) Formă a budismului hinayana practicată astăzi în Sri Lanka și în Asia de Sud-Est. 7 (Rel; îs) Marele Vehicul Budismul mahayana, formă speculativă a budismului, care reinterpretează scrierile canonice, punând accent pe devoțiunea laică (practicat astăzi în Nepal, China, Vietnam, Coreea și Japonia). 8 (Rel; îs) Vehiculul de diamant Formă a budismului tantric, care s-a dezvoltat, începând cu sec. X, în Tibet și Mongolia și al cărei pivot doctrinar îl constituie relația discipol – maestru (guru).

vehicul s.n. 1 Mijloc de transport cu sau fără autopropulsie, pe o cale de comunicație terestră, subterană, (sub) acvatică, aeriană, cosmică. 2 Orice servește ca mijloc de a transporta, de a transmite un lucru. ♦ (med.) Mijloc de transmitere a unei boli etc. Apa infestată este vehiculul numeroaselor boli infecțioase. ♦ (farm.) Mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3 (optic.) Dispozitiv optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. 4 Fig. Mijloc de comunicare (a unor idei, a unor cunoștințe etc.). Limba trebuie a se îmbogăți pentru a servi de vehicul ideilor științifice (IORGA). • pl. -e. și vehicol s.n. /<fr. véhicule, lat. vehicŭlum, -i <vehĕre „a transporta”.

VEHICUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum.

VEHICUL, vehicule, s. n. 1. Mijloc de transport cu sau fără tracțiune proprie, cu care se poate circula pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană sau de apă. În adevăr, e-atîta larmă în capitalele moderne... Mari camioane cu gunoaie Și vehicule de tot neamul. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 53. 2. Fig. Mijloc de propagare, în natură, în special a microorganismelor. Apa este vehiculul anumitor boli. 3. Piesă optică alcătuită dintr-un sistem de lentile convergente, montată la lunetele terestre între obiectiv și ocular pentru a răsturna imaginea produsă de obiectiv și a da o imagine dreaptă.

VEHICUL s.n. 1. Mijloc de transport (căruță, vagon de tren, automobil, bicicletă etc.) 2. (Fig.) Mijloc de transmitere a unei boli etc. ♦ Mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3. Sistem optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. [Cf. fr. véhicule, lat. vehiculum].

VEHICUL s. n. 1. mijloc de transport, cu sau fără autopropulsie, terestru, subteran, în aer sau pe (sub) apă. 2. orice servește a transporta, a transmite un lucru; mijloc de transmitere a unei boli etc.; vector (I, 2). ◊ mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3. dispozitiv optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. (< fr. véhicule, lat. vehiculum)

VEHICUL ~e n. 1) Mijloc de transport, care se deplasează pe o cale de comunicație. 2) fig. Cale sau mijloc de transmitere sau de propagare a ceva. /<fr. véhicule, lat. vehiculum

vehicul n. 1. mijloc de transport, pe uscat sau pe apă; 2. ceea ce servă a conduce, a transmite: aerul e vehiculul sunetului; 3. fig. ceea ce servă a propaga: tiparul e cel mai bun vehicul al cugetării.

*vehícul n., pl. e (lat. vehiculum, d. véhere, a trage, a transporta. V. veterinar). Orĭ-ce lucru care transportă adică: car, căruță, vagon, automobil saŭ și corabie și aeroplan. (Une-orĭ și „trăsură, ridiculă”: de unde aŭ luat acest vehicul?). Lucru pin care se transmite: aeru e vehiculu sunetuluĭ.

vehicol sn vz vehicul

vehiculă sf vz vehicul

veicul sn vz vehicul

vehicol s.n. v. vehicul.

vehicul s. n., pl. vehicule

vehicul s. n., pl. vehicule

vehicul s. n., pl. vehicule

vehicul, pl. vehicule

vehicul, -le.

VEHICUL s. mijloc de transport.

VEHICUL AERIAN aparat care se deplasează prin aer. Sin. aeronavă.