vehicul sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 262/24 / V: (rar) ~col, (îvr) ~ă sf, vei~ / A și: (îvr) ~cul / Pl: ~e / E: fr véhicule, lat vehiculum] 1 Ceea ce servește ca mijloc de transmitere. 2 Mijloc de comunicare (a unor idei, a unor cunoștințe etc.). 3 (Far; asr) Excipient lichid. 4 Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, acvatică, aeriană, cosmică. 5 (Rel; îs) Micul Vehicul Budismul hinayana, care se revendică de la învățăturile directe ale lui Buddha, consemnate și transmise de discipolii săi, și care promovează drept cale unică de atingere a desăvârșirii practica exercițiilor de meditație în cadrul unei comunități monastice. 6 (Rel; îas) Formă a budismului hinayana practicată astăzi în Sri Lanka și în Asia de Sud-Est. 7 (Rel; îs) Marele Vehicul Budismul mahayana, formă speculativă a budismului, care reinterpretează scrierile canonice, punând accent pe devoțiunea laică (practicat astăzi în Nepal, China, Vietnam, Coreea și Japonia). 8 (Rel; îs) Vehiculul de diamant Formă a budismului tantric, care s-a dezvoltat, începând cu sec. X, în Tibet și Mongolia și al cărei pivot doctrinar îl constituie relația discipol – maestru (guru).