țigănesc, ~ească [At: ANON. CAR. / Pl: ~ești / E: țigan + -esc] 1-3 a Țigan (26-28). 4 a (Îs) Mușchi ~ Preparat alimentar din mușchi de porc condimentat în vederea conservării. 5 a (Îs) Cal ~ Cal mic și sprinten. 6 a (Reg; îs) Ciorbă ~ Un fel de ciorbă făcută cu sânge de iepure. 7-8 sf (Reg; șîs Joc ~a; adesea art) (Melodie după care se execută un anumit) dans popular. 9 a (Reg; îs) Mânătărci (sau mirtăți) ~ești Nume dat unor bureți necomestibili, nedefiniți mai îndeaproape. 10 a (Trs; Ban; îs) Mere ~ești Nume dat unor varietăți de mere de toamnă, cu coajă negricioasă și cu miezul tare. 11 a (Îs) Mere albastre ~ești Nume dat unei varietăți de mere nedefinite mai îndeaproape. 12 a (Mun; îs) Prune ~ești Varietate de prune nedefinită mai îndeaproape. 13 a (Reg; îs) Pere ~ești Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 14 a (Îs) Struguri ~ești Struguri cu negi. 15 a (Reg; îs) Păpușoi (sau cucuruz) ~ Varietate de porumb cu boabele de culoare negrie. 16 a (Zlg; reg; îs) Melci ~ești Nume dat unei specii de gasteropode fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, probabil limax. 17 a (Îe) A împrumuta (sau a lua) bani ~ești A face rost de bani cu orice preț. 18 a (Îe) A sta ca o pomană ~ească A nu face nimic. 19 a (Orn; Buc; îc) Pasăre-~ească Codobatură (Motacilla alba). 20 a (Orn; Trs; îae) Vrabie (Passer domesticus). 21 a (Iht; reg; îc) Pește-~Țigănuș (10) (Umbra krameri). 22 a (Zlg; reg; îac) Mormoloc. 23 sf (Mol) Numele unui joc de copii la care se folosesc arșicele.

ȚIGĂNESC, -EASCĂ, țigănești, adj. De țigan, care aparține țiganilor, referitor la țigani; rudăresc.

ȚIGĂNESC ~ească (~ești) Care ține de țigani; propriu țiganilor. Port ~. /țigan + suf. ~esc

țigănesc a. ce ține de țigani: limba țigănească. V. papagal și pește. ║ adv. țigănește, ca țiganii: înjură țigănește.

2) țigănésc v. tr. Prefac în Țigan. V. refl. Neguțez (mă tocmesc) ca Țiganiĭ, pînă la plictiseală, ca să obțin un lucru: nu te maĭ țigăni pentru un franc!

1) țigănésc, -eáscă adj. De Țigan: limba țigănească. Fig. Ordinar, vulgar, trivial: purtare țigănească. Papagal țigănesc. (Iron.) cĭoară.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale arboricole, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Din țigan.

țigăni [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc / E: țigan] 1 vr A cere ceva cu insistență (ca un țigan (1)). 2 vrr A se târgui îndelung, excesiv. 3 vt (Înv; c. i. obiectul cerut sau persoana de la care se cere ceva) A cere cu insistență. 4 vr A se comporta ca un țigan (1). 5 vt (Rar; dep) A numi pe cineva țigan (1).

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Pasăre tropicală din grupa agățătoarelor, cu ciocul gros și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate și care, dresată, imită vorba omului. Papagalul exclamă disprețuitor și gutural: – Moșneag țicnit! C. PETRESCU, Î. II 122. Povestesc ca papagalii mii de glume și povești, Fără ca să le priceapă. EMINESCU, O. 1157. Lăsînd a sa colivie, In pădure vru să vie Papagalu-a se plimba. ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. (Familiar) A avea papagal = a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = (popular) ceucă. 2. Fig. Persoană care repetă mecanic părerile sau cuvintele altora. Credem că-i putem împărți în pesimiști sinceri și în pesimiști papagali. GHEREA, ST. CR. I 257. 3. Clește cu dinți, pentru țevi. – Variantă: papagai (ȚICHINDEAL, F. 293) s. m.

PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

PEȘTE, pești, s. m. (Uneori cu sens colectiv) 1. Animal vertebrat, cu temperatura corpului variabilă, care trăiește în apă și, în majoritatea cazurilor, are corpul acoperit cu solzi; respiră prin branhii, iar pentru înot are niște aripioare. Peștele nu trage la pescarul cu undiță scumpă și bagaje multe. SADOVEANU, Î. A. 18. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Zece care mocănești... Iar în care ce avut, ce merinde-s de vîndut? Pești de apă curgătoare și de apă stătătoare. ALECSANDRI, P. II 105. Peștele de la cap se impute (= corupția începe de la cei mari, de la cei de sus). Caută să-ți fie supușii vrednici... Dă-le pildă bună, pentru că peștele de la cap se împute. NEGRUZZI, S. I 250. Peștele mare înghite pe cel mic (= cei mici, slabi, neputincioși sînt prada celor puternici). ◊ Pești migratori = pești care trăiesc periodic în fluvii și în mare, migrînd din mare în fluvii și invers. Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și execută un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale mai dezvoltate. Li s-au mai înfățoșat un lucru vrednic de privire pe fața mării, adecă: o mulțime de pești zburători, care, ivindu-se din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. Untură de pește = grăsime a unui pește (Gadus morrhua) din mările nordice, folosită ca medicament fortifiant pentru copii. ◊ Expr. Cît ai zice pește = foarte repede, într-o clipă; cît ai clipi (din ochi). A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nimic, a nu scoate un cuvînt; a tăcea chitic. Tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. A se zbate ca peștele pe uscat = a se lupta neputincios cu ceva; a o duce greu. A trăi ca peștele-n apă = a-i merge bine, a se simți bine, a trăi bine. A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a face planuri cu privire la un lucru înainte de a-l poseda, a se lăuda înainte de izbîndă. Asta e altă mîncare (de pește) v. mîncare. Cînd o prinde mîța pește = niciodată. Ciudă mi-i și rău îmi pare, C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește, Cînd a prinde mîța pește Și coada de urs o crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Compuse: pește-ferăstrău = numele unui pește cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus); pește-lup = pește răpitor, cu o gură largă, care înoată foarte repede și trăiește mai ales în rîurile mari (Aspius-aspius); avat, boulean; pește-porcesc = porcușor; pește-țigănesc = pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster); pește-de-piatră = pietrar; pește-cu-spadă = pește de mare, cu corpul lunguieț, în formă de fus, cu capul mare și cu falca superioară prelungită (Xiphias gladius); pește-de-mare = calcan. 2. (Bot.; în compusul) Pește-de-pădure = hamei. Hameiul... se mai numește și curpăn sau pește-de-pădure. ȘEZ. XV 40. 3. (Astron.; la pl., art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din numeroase stele mici.

ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A se tocmi mult, a se calici, a cere ceva cu insistență. Știi tu ce gîndesc și nu mă mai țigănesc. PANN, P. V. II 38.

PAPAGAL ~i m. 1) Pasăre exotică de talie medie sau mică, cu cioc încovoiat, cu penaj divers și viu colorat, care, fiind dresată, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-țigănesc stancă mică; stăncuță. ~-de-brazi pasăre de talie mică, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuță. A avea ~ a fi bun de gură. 2) fig. Persoană care repetă întocmai spusele cuiva, fără să le pătrundă. 3) fam. Organ al vorbirii; gură. 4) Clește dințat folosit la montarea sau repararea țevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo

A SE ȚIGĂNI mă ~esc intranz. pop. 1) A cere cu insistență și într-un mod sâcâitor (provocând repulsie). 2) A se târgui prea mult (pentru un lucru minor). /Din țigan

țigănì v. a se tocmi într’una: cât m’am țigănit cu ei AL.

țigănesc (adesea peior.) adj. m., f. țigănească; pl. m. și f. țigănești

țigănesc adj. m., f. țigănească; pl. m. și f. țigănești

țigănesc adj. m., f. țigănească; pl. m. și f. țigănești

papagal-țigănesc (pasăre) s. m., pl. papagali-țigănești

țigăni (a se ~) (fam., adesea peior.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țigănesc, 3 sg. se țigănește, imperf. 1 sg. mă țigăneam; conj. prez. 1 sg. să mă țigănesc, 3 să se țigănească; imper. 2 sg. afirm. țigănește-te; ger. țigănindu-mă corectat(ă)

!papagal-țigănesc (pasăre) s. m., pl. papagali-țigănești

!țigăni (a se ~) vb. refl, ind. prez. 3 sg. se țigănește, imperf. 3 sg. se țigănea; conj. prez. 3 să se țigănească

papagal-țigănesc s. m.

țigăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țigănesc, imperf. 3 sg. țigănea; conj. prez. 3 sg. și pl. țigănească

ȚIGĂNESC adj. (rar) țigan.

ȚIGĂNESC adj. (rar) țigan.

ALBINĂ-ȚIGĂNEASCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

PAPAGAL-ȚIGĂNESC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

PASĂRE-ȚIGĂNEASCĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.

PEȘTE-ȚIGĂNESC s. v. avat, ghidrin, pălămidă-de-baltă.

PORUMBEL-ȚIGĂNESC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

albină-țigănească s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.

papagal-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

pasăre-țigănească s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

pește-țigănesc s. v. AVAT. GHIDRIN. PĂLĂMIDĂ-DE-BALTĂ.

porumbel-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

țigăneasca v. luncanul.

țigăni, țigănesc, vb. refl. – A se târgui în mod insistent; a se certa, a căuta gâlceavă. – Din țigan (DEX, MDA).

roată țigănească expr. sistem de întrajutorare bănească practicată de un grup de salariați la locul de muncă, sub forma unei colecte bănești distribuite lunar, pe rând, participanților la sistem.

țigăni, țigănesc v. r. 1. a insista în mod penibil și zgomotos pentru a obține ceva; a cere ceva cu insistență 2. a se târgui; a se tocmi în mod exagerat 3. a se comporta în mod necivilizat, zgomotos, strident