încremenire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 55 / Pl: ~ri / E: încremeni] 1 Prefacere în cremene. 2 (Fig) Oprire bruscă a unor lucruri aflate în mișcare. 3 (Înv) Înțepenire a unei părți a corpului. 4-5 Imposibilitate de a mai face vreo mișcare (de groază sau) de uimire. 6 (Fig) Uimire. 7 Amorțire. 8 (Înv; fig) Înghețare.

ÎNCREMENIRE s. f. 1. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, împietrire, neclintire. Se amestecau chemări de paseri: erau cele din urmă călătoare pe șuvoaiele de vînt ale înălțimii, ca pe ape; grăbeau năprasnic spre miazăzi, căci le ajungea din urmă spaima gheții, încremenirea de stîncă a lunilor rele. SADOVEANU, P. M. 88. În solemna încremenire a firii nu se mișca, încet și gînditor, decît doar chipul meu tăiat în umbră pe fundul de lumină al adîncului. HOGAȘ, M. N. 92. Era o tăcere și o încremenire în tot cuprinsul acela, că te credeai pe-o altă lume. VLAHUȚĂ, O. A. 485. 2. Rămînere în nemișcare (de mirare, de frică, de groază etc.); înmărmurire, înlemnire, consternare. În mulțimea adunată la conacul Vîrnavilor a fost o clipă de... încremenire și tăcere. GALAN, Z. R. 230. Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să așterne pe ziduri pentru încremenirea viitorimii, toate acele nemărginite epopee vînătorești. ODOBESCU, S. III 80.

ÎNCREMENI, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

încremena v vz încremeni

încremeni [At: DOSOFTEI, V. S. II, 21/2 / V: (cscj) ~na / Pl: ~nesc / E: în- + cremene] 1 vt (Înv) A preface ceva în cremene. 2 vi (D. lucruri în mișcare) A se opri în loc. 3-4 vtr (Fig) A (se) uimi. 5 vt (Îe) A-și ~ ochii A se holba la ceva sau cineva. 7 vi (Fig) A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de uimire sau) de groază. Si: a înlemni (1-2), a înmărmuri (3-4). 8 vi (Înv; fig) A îngheța. 9 vi A amorți.

ÎNCREMENI, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

ÎNCREMENI, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A rămîne nemișcat (de mirare, de frică, de groază etc.); a înmărmuri, a împietri, a înlemni. Încremeni de groază ca și cînd mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. REBREANU, R. II 277. Cînd a dat cu ochii de mine pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Arald încremenise pe calu-i. EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. În tăcere, începu să cînte un corn de vînătoare departe, sus, în cer, sub ghețari, unde încremenise o lumină puternică trandafirie. SADOVEANU, O. V 610. Și pe-a degetelor vîrfuri în iatacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Tranz. fact. Frumusețea tînărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic care-i lumina capul, încremeniră pe omul de afară. CARAGIALE, O. I 317. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. Suflările molatice de vînt încremeniră, zgomotul depărtat al văilor frămîntate de vijelia Bistriței amuți. HOGAȘ, DR. II 16. De fiori încremenește Largul apelor adînci. COȘBUC, P. II 12. Soarele părea că încremenise pe loc, încîlcit în crengile copacilor. VLAHUȚĂ, O. A. 120.

A ÎNCREMENI ~esc 1. intranz. A pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unor emoții puternice); a rămâne nemișcat; a înlemni; a împietri; a înmărmuri. ~ de spaimă. 2. tranz. A face să rămână nemișcat. /în + cremene

încremenì v. 1. a împietri: ori ce-i viu în lume, acum încremenește EM.; 2. a rămânea locului de mirare sau spaimă; fig. unde zidul într’un arc a ’ncremenit EM. [V. cremene].

încremenésc v. intr. (d. cremene; pol. krzemienić, a întări, a face vîrtos ca cremenea). Înlemnesc, înmărmuresc, împetresc, rămîn nemișcat de frică, mirare, frig ș. a. V. tr. Groaza îĭ încremenise.

încremenire s. f., g.-d. art. încremenirii

încremenire s. f., g.-d. art. încremenirii

încremenire s. f., g.-d. art. încremenirii; pl. încremeniri

încremeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenesc, 3 sg. încremenește, imperf. 1 încremeneam; conj. prez. 1 sg. să încremenesc, 3 să încremenească

încremeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenesc, imperf. 3 sg. încremenea; conj. prez. 3 să încremenească

încremeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenesc, imperf. 3 sg. încremenea; conj. prez. 3 sg. și pl. încremenească

ÎNCREMENIRE s. 1. v. petrificare. 2. v. înmărmurire. 3. v. nemișcare.

ÎNCREMENIRE s. 1. împietrire, înlemnire, înmărmurire, înțepenire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. 2. înlemnire, nemișcare. (Stare de ~.)

ÎNCREMENI vb. v. opri, sta.

ÎNCREMENI vb. 1. v. petrifica. 2. v. înmărmuri.

încremeni vb. v. OPRI. STA.

ÎNCREMENI vb. 1. a împietri, a înlemni, a înmărmuri, a înțepeni, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un personaj din basme care a ~.) 2. a împietri, a înlemni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă, de uimire.)