încoronare sf [At: DIONISIE, C. 169 / V: (înv) ~run~ / Pl: ~nări / E: încorona] 1 Punere a coroanei de monarh Si: coronare (1), coronat¹ (1), încoronat¹ (1), încoronație (1), încununare (1), încununat¹ (1). 2 Învestire a cuiva cu semnele domniei Si: coronare (2), coronat¹ (2), încoronație (2). 3 Ceremonie de învestire a cuiva ca monarh Si: coronare (3), coronat¹ (3), încoronație (3). 4 Împodobire cu o coroană sau cu ceva în formă de coroană Si: coronare (4), coronat¹ (4), încoronație 5 (Fig) Desăvârșire a unei opere Si: coronare (5), coronat¹ (5), încoronație (5).

ÎNCORONARE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. 1. Ceremonia urcării pe tron a unui suveran. Din suflet s-a bucurat... de-ncoronare cînd a aflat. ALEXANDRESCU, M. 349. 2. Fig. Încheiere, desăvîrșire (a unei opere, a unei activități, a unei cariere etc.). Simfonia este încoronarea activității lui muzicale.

încoronare f. 1. acțiunea de a încorona; 2. fig. încheiere, sfârșit.

încoronáre f. Acțiunea de a încorona. Fig. Încheĭere, sfîrșit. – Pin sec. 18-19 și încoronáție (rus. koronáciĭa, pol. -acya).

încorona [At: URECHE, ap. LET. I, 156/33 / V: (înv; cscj) ~ni, (înv) ~runa / Pzi: ~nez / E: în- + coroană cdp lat incoronare] 1-2 vtr A(-și) pune coroană de monarh Si: a (se) corona (1-2), a se încununa (1-2). 3-4 vtr (Pex) (A învesti pe cineva sau) a deveni monarh. 5 vi A împodobi cu ceva în formă de coroană. 6 vt (Fig) A încununa (11) o operă, o activitate etc. 7 vt (Fig) A încununa (13).

încoroni v vz încorona

încoruna v vz încorona

încorunare sf vz încoronare

ÎNCORONA, încoronez, vb. I. 1. Refl. (Despre monarhi) A pune pe cap coroana ca simbol al demnității de monarh; p. ext. a deveni monarh, a se urca pe tron. În anul 1301, dinastia lui Arpad se stinge și, după lupte, se încoronează un rege din dinastia de Anjou. IST. R.P.R. 106. Și-n aceste clipe se vor face războaie, se vor încorona regi. EMINESCU, N. 61. Se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. ◊ Tranz. El, Volos, doar-a-ncoronat Pe Decebal cel luminat. COȘBUC, P. II 303. 2. Tranz. Fig. A împodobi cu ceva în chip de coroană; a încununa. Niște sprincene... încoronau ochii ei negri. NEGRUZZI, S. I 44. Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează, Acolo se văd dealuri, ș-aici sălbatici vii. ALEXANDRESCU, P. 28. 3. Tranz. Fig. A încheia, a desăvîrși o activitate printr-o ultimă realizare valoroasă.

A ÎNCORONA ~ez tranz. 1) (monarhi) A urca pe tron, punând coroana pe cap (ca simbol al puterii). 2) (persoane) A împodobi cu ceva în formă de coroană; a încununa. ~ cu lauri. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia printr-o realizare de prestigiu; a încununa. /<lat. incoronare

încoronà v. 1. a pune o coroană pe cap; 2. fig. a recompensa, a premia: a încorona munca; 3. a împodobi: flori încoronau fruntea-i; 4. a desăvârși: sfârșitul încoronează lucrarea.

încoronéz v. tr. (d. coroană; lat. coróno, -áre; fr. couronner). Pun o coroană în cap (cum li se face suveranilor cînd se suĭe pe tron). Încununez. Înconjor dominînd: forturile care încoronează orașu. Fig. Onorez, recompensez: a încorona virtutea, o operă. Termin bine ceĭa ce a fost început bine: sfîrșitu încoronează opera. V. refl. Îmĭ pun coroana în cap: Napoleon s’a încoronat singur. V. coronesc.

încoronare s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări

încoronare s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări

încoronare s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări

încorona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încoronez, 3 încoronează; conj. prez. 1 sg. să încoronez, 3 să încoroneze

încorona (a ~) vb., ind. prez. 3 încoronează

încorona vb., ind. prez. 1 sg. încoronez, 3 sg. și pl. încoronează

ÎNCORONARE s. 1. v. încununare. *2. (fig.) încununare. (~ operei sale.)

ÎNCORONARE s. 1. încununare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încununare. (~ operei sale.)

ÎNCORONA vb. 1. v. încununa. *2. (fig.) a încununa. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCORONA vb. 1. a încununa, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încununa. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

A încorona ≠ a detrona