8 definiții pentru încununare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCUNUNARE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

ÎNCUNUNARE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

încununare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: încununa] 1 Încoronare (1). 2-3 (Înv) Cununie (1-2). 4 Așezare pe cap a unei cunune în semn (de omagiu sau) de înălțare la o demnitate Si: încununat1 (4). 5 Împodobire cu un obiect asemănător unei cununi Si: încununat1 (5). 6 (Înv; fig) Răsplătire cu onoruri Si: încununat1 (6). 7 (Fig) Desăvârșire a unei activități, a unei opere etc. Si: încununat1 (7). 8 (Pop) Învingere a unui dușman Si: încununat1 (8). 9 Realizare culminantă în activitatea cuiva Si: încununat1 (9).

ÎNCUNUNARE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. desăvîrșire, ducere la bun sfîrșit. Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55. [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încununare s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

încununare s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

încununare s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCUNUNARE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) *2. (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

ÎNCUNUNARE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

Intrare: încununare
încununare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încununare
  • ‑ncununare
  • încununarea
  • ‑ncununarea
plural
  • încununări
  • ‑ncununări
  • încununările
  • ‑ncununările
genitiv-dativ singular
  • încununări
  • ‑ncununări
  • încununării
  • ‑ncununării
plural
  • încununări
  • ‑ncununări
  • încununărilor
  • ‑ncununărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încununare, încununărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: încoronare
    • 1.1. figurat Ducere la bun sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55. DLRLC
      • format_quote [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10. DLRLC
etimologie:
  • vezi încununa DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.