râs² smn [At: COD. VOR. 130/4 / V: (îrg) ris / Pl: ~uri sn, râși sm / E: ml risus] 1 Manifestare a veseliei sau satisfacției printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. 2 Mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie Si: râset. 3 (Pex) Veselie, voioșie. 4 (Îe) Vai de moarte fără ~ și de nuntă fără plâns Binele și răul sunt întotdeauna împreună. 5 (Îla) De ~ Care provoacă râsul (1) Si: hazliu (2), vesel. 6 (Îe) A se porni pe ~ sau a pufni (a bufni) de (sau în) ~ sau a-l pufni (a-l bufni, a-l umfla etc.) ~ul (pe cineva) A nu-și putea stăpâni râsul (1). 7 (Îe) A leșina (sau a se strica, a se prăpădi etc.) de ~ A râde foarte tare. 8 (Mun; îe) A-i da (cuiva) ~ul prin piele A mânca bătaie. 9 (Îae) A da de necaz Si: a (o) păți. 10 (Reg; lpl) Glume (2). 11 (Fig) Sunet în cascade scos de unele păsări (asemănător cu râsul (1)). 12 Batjocură (3). 13 (Îla) De ~ Fără valoare. 14 (Îal) Compromițător (1). 15 (Înv; îla) Luător în ~ Batjocoritor (1). 16 (Mun; îlav) Pe ~ Gratis (1). 17 (Îe) A fi (sau a se face, a ajunge, a rămâne etc.) de ~ (și de ocară) sau a fi (sau a se face, a ajunge etc) (de) ~ul lumii (satului, curcilor, câinilor etc.) A fi (sau a se face, a ajunge etc.) de batjocură, de ocară Si: a se compromite (1). 18 (Îe) A face (pe cineva) de ~ (și de ocară) sau a face pe cineva de ~ul satului A face (pe cineva) de batjocură, de ocară Si: a batjocori (1), a compromite (1). 19 (Îe) A-și face (sau a-și bate) ~ de (sau, înv, după) cineva (sau ceva) sau (înv) a-și face ~ A-și bate joc (de cineva sau ceva) Si: a batjocori (1). 20 (Îvp; îae) A viola o femeie Si: a necinsti. 21 (Mun; îls) ~ul pământului Om de nimic Si: netrebnic. 22 (Îvp; prc; d. femei) Necinstire. 23 Umor. 24 Satiră. 25 (Orn; șîc ~ul pădurii) Huhurez (7) (Syrnium aluco).

RÂS¹ ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil. ◊ ~ cu plâns râs forțat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia își stăpânește râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leșina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă și mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate și intermitente, produse de aerul ieșit pe glotă în timpul respirației, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ◊ ~ homeric râs foarte puternic și nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ◊ ~ și batjocură a) mare batjocură; b) situație rușinoasă; rușine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-și bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situație ridicolă. A se face de ~ a-și strica reputația; a se compromite. A-și face ~ de ceva (sau de cineva) a-și bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ◊ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăznește să-și mai bată joc de alții. /<lat. risus

râs n. 1. acțiunea de a râde; 2. bătaie de joc: a lua în râs, a face de râs. [Lat. RISUS].

ris⁵ sn vz râs²

RÎS², (rar) rîsuri, s. n. 1. Acțiunea de a rîde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat. Pățania doamnei Lungeanu cu Veta dumneaei a stîrnit un rîs general. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 88. Califul nu și-a mai putut stăpîni rîsul și a rîs cu mare poftă. CARAGIALE, P. 140. ◊ (Urmat de determinări care arată felul, caracteristica) Flăcăul părea tot cel de odinioară, cu glumele-i felurite, cu rîsu-i puternic. SADOVEANU, O. VII 307. Izbucniră într-un rîs gălăgios. REBREANU, R. I 131. Prin rîsuri cu hohote ele răscumpără lungile ore de tăcere. ODOBESCU, S. III 19. ◊ (În construcții hiperbolice) Dănilă... se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Băieții leșinau de rîs. id. ib. 306. ◊ Fig. De la pajiștile cu rîsuri în mii de fețe ale florilor... trebuia Jderul cel mititel să-și ia rămas bun. SADOVEANU, F. J. 86. 2. (Mai ales în expr., construit cu verbele «a fi», «a se face», «a ajunge», «a rămîne») De rîs (sau de rîsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. Am auzit c-o să rămînem de rîsul lumii. DUMITRIU, N. 24. Amîndoi se legară cu ață la deget și-și făcură nod la batistă, ferindu-se să spuie aceasta unul celuilalt, de teamă să nu se facă de rîs. BASSARABESCU, V. 42. Nu, nu vreau s-ajung de rîsul lumii. DELAVRANCEA, O. II 346. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. Mă tem că m-oi face de rîs. CREANGĂ, P. 195. A face (pe cineva) de rîs (sau de tot rîsul) = a face ca cineva să ajungă de rîsul lumii (v. compromite) sau a atrage (printr-o purtare nedemnă) batjocura asupra persoanelor care răspund de tine. Spune cîte-o vorbă de ne face de tot rîsul și ocara. SADOVEANU, O. VIII 223. Se vorbiră... să facă pe fratele lor cel mic de rîs și de ocară. ISPIRESCU, L. 37. A lua (pe cineva) în rîs = a-și bate joc (de cineva). Îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 37. A-și face rîs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. Își face rîs de țara noastră cea blagoslovită. SADOVEANU, O. VII 135. Vrei să-și facă dracul rîs de mine. CREANGĂ, P. 154. Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu! ALECSANDRI, T. 274. ♦ Sunet în cascade, scos de unele păsări. Eu ascultam în pădure rîsul hulubului sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 15.

ris, V. rîs 2.

2) rîs n., pl. urĭ (lat. rîsus, it. sp. pg. riso, pv. fr. ris). Acțiunea de a rîde: l-am cunoscut după rîs, se auzeaŭ niște rîsete, – pl. urĭ. Batjocură, deriziune: nu tolerez eŭ rîsu lor, rîsurile lor. Lucru prost făcut: asta nu e treabă, ci rîs. A lua în rîs, a-țĭ bate joc, a rîde de. A face de rîs, 1. a batjocuri, 2) a compromite. A ajunge de rîs, a deveni ridicul și compromis. A leșina, a muri, (în Mold. nord a te strica) de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Rîs și batjocură, mare batjocură, mare decadență. – Vechĭ ris. V. rîset, rizílic.

râs² (animal) s. m., pl. râși

râs¹ (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs² (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs, râși (animalul) și râsete (izbucniri de râs, de obiceiu ale mai multor persoane).

+râsu'-plânsu' (de ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (situație ~, S-a purtat ~.)

+strica de râs (a se ~) (a se prăpădi de râs) (fam.) loc. vb. refl. v. strica; imper. 2 sg. afirm. strică-te de râs; ger. stricându-mă de râs

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ și veselie.) 2. v. batjocură.

Râs ≠ plâns

RÎS s. 1. rîset. (Era mare ~ și veselie.) 2. batjocură, derîdere, zeflemea, bătaie de joc, (livr.) deriziune, (înv.) batjoc, batjocoritură, (fam.) bășcălie. (Îl ia în ~.)

rîs (rîsete), s. n. – 1. Acțiunea de a rîde. – 2. Bătaie de joc, zeflemea. – Mr. arîs. Lat. rῑsus (Pușcariu 1462; REW 7336), cf. it. riso, prov., fr., cat. ris, sp., port. riso. Pl. este un hibrid morfologic, luat de la rîset, s. n., cf. Pușcariu, Lr., 22. – Cf. rîde. – Der. surîs, s. n., după fr. sourire.

RÎS. Subst. Rîs, rîset, surîs, zîmbet, zîmbire, zîmbitură (înv.); chicot, chicoteală, chicotit; hohot, hohotire, hohotit; rînjet, rînjire, rînjeală, rînjitură; haz, veselie, înveselire, veselire (pop.), distracție, amuzament, voie bună; rîs homeric; ilaritate. Caricatură. Glumă, banc (fam.), snoavă, șotie, polojenie (reg.). Bufonerie, bufonadă (rar). Farsă, comedie. Comedian, comediant (înv.), saltimbanc, clovn, bufon. Adj. Surîzător, zîmbitor, surîzînd, zîmbăreț (fam.), rîzător, rîzăreț (rar), rînjit, rînjitor, hohotitor, hlizit (reg.). De rîs, hazliu, comic, vesel, înveselitor, veselitor (pop.), distractiv, amuzant; ilariant, ilar (rar). Glumeț, ghiduș, poznaș, tivilichiu (pop.), duhliu (rar). Rizibil (rar), ridicol, grotesc, burlesc. Vb. A rîde, a surîde, a zîmbi, a chicoti, a izbucni în rîs, a pufni în rîs, a-l pufni (pe cineva) rîsul, a-l umfla (pe cineva) rîsul, a se umfla de rîs, a se omorî de rîs, a izbucni în hohote, a hohoti, a rîde cu lacrimi, a leșina (a se prăpădi, a se strîmba, a se tăvăli, a se topi, a se strica) de rîs, a rîde sănătos, a rîde cu poftă, a rîde din toată inima; a rîde din gușă, a rîde prostește, a se hlizi (reg.), a rîde la comandă, a rîde mînzește, a zîmbi mînzește, a rînji, a se jimba (reg.); a rîde rîsul olarului, a rîde în pumni, a(-și) rîde în barbă, a rîde pe sub mustață. A se amuza, a se veseli, a face haz, a se distra. Adv. În hohote, cu hohote, cu rînjet; cu zîmbet pe buze. V. amuzament, batjocură, bucurie, glumă, ironie.

RÂS¹ (lat. risus) s. n. Acțiunea de a râde; mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie.

CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.

Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigratul: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.

a se face de pomină / de rahat / de râs expr. (vulg.) a se compromite.

a se prăpădi de râs expr. a râde foarte tare.

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.