propagare sf [At: HELIADE, O. I, 360 / Pl: ~gări / E: propaga] 1 (Înv) Înmulțire prin reproducere Si: (înv) propagație (1). 2 Transmitere sau extindere a unei boli, a unei infecții etc. Si: (înv) propagație (2), (îvr) propăgăciune (1). 3 Transmitere a unor acțiuni, elemente, surse etc. fizice, din aproape în aproape, în spațiu și în timp, cu viteză finită Si: (rar) propagație (3). 4 Fenomen fonetic care constă în transmiterea parțială a vibrațiilor unui sunet dintr-un cuvânt și în repetarea sunetului în cuvânt. 5 (Pgn) Recomandare cu insistență a unor principii, teorii, metode etc. pentru a le răspândi Si: (înv) propagație (4), (îvr) propăgăciune (2).

PROPAGARE, propagări, s. f. Acțiunea de a (se) propaga. 1. Răspîndire (a unei idei, a unei doctrine etc.). V. propovăduire. Toți îi ziceau principele Iordache; el însuși își da acest titlu cu îngîmfare... Boală ridicolă, ce bîntuie de la un timp încoace multe capete seci... Ea va trece numai prin propagarea ideilor luminate și serioase. BOLINTINEANU, O. 416. 2. Transmitere (a sunetului, a luminii, a căldurii etc.). Propagarea undelor electromagnetice.

PROPAGARE s.f. 1. Acțiunea de a (se) propaga și rezultatul ei; răspîndire, transmitere; propagație. 2. Fenomen fonetic constînd în transmiterea parțială a vibrațiilor unui sunet dintr-un cuvînt și în repetarea sunetului în alt cuvînt. [< propaga].

*propagațiúne f. (lat. propagátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se propaga. Fiz. Transmiterea luminiĭ și sunetuluĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

propagare s. f., g.-d. art. propagării; pl. propagări

propagare s. f., g.-d. art. propagării; pl. propagări

propagare s. f., g.-d. art. propagării; pl. propagări

PROPAGARE s. 1. v. difuzare. 2. v. răspândire. 3. împrăștiere, răspândire, (livr.) diseminare, (pop.) lățire. (~ unor zvonuri mincinoase.) 4. v. propovăduire. 5. (BIS.) predicare, propovăduire, răspândire, (înv.) mărturisire, mărturisitură. (~ unei credințe.)

PROPAGARE s. 1. difuzare, împrăștiere, răspîndire. (~ unor radiații.) 2. difuzare, răspîndire, transmitere. (~ unei știri.) 3. împrăștiere, răspîndire, (livr.) diseminare, (pop.) lățire. (~ unor zvonuri mincinoase.) 4. popularizare, propovăduire, răspîndire, (astăzi rar) vulgarizare, (înv.) poporanizare, propagație. (~ unor cunoștințe.) 5. (BIS.) predicare, propovăduire, răspîndire, (înv.) mărturisire, mărturisitură. (~ unei credințe.)

PROPAGARE s. f. (< propaga < lat. propagare, cf. fr. propager): transmitere parțială a vibrațiilor unui sunet (de obicei n) și repetarea sunetului în cuvânt. Astfel, forma românească moștenită din lat. genuculum este genuchi, dar prin p. lui n s-a ajuns la genunchi, care a rămas în limba literară. Fenomenul este cunoscut sub numele de p. nazalității. Datorită lui întâlnim și astăzi forme ca bulentin în loc de buletin, indentitate în loc de identitate și intinerar în loc de itinerar, neadmise însă de limba literară și socotite deci incorecte.