ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clar viziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ORBÍRE s. 1. v. cecitate. *2. v. rătăcire.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

orbíre s. f., g.-d. art. orbírii; pl. orbíri
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink