ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clar viziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink