IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s'/irriter, lat. irritare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*irít și -éz, a -á v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink