aprioric, ~ă a, av [At: DAMÉ / P: ~pri-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: a priori + ~(i)c, după ger apriorisch] 1-2 av, a (Flz) (Într-un mod) independent de experiență, bazat numai pe rațiune Si: a priori.

APRIORIC, -Ă, apriorici, -e, adj. (În teoria falsă, idealistă a cunoașterii formulată de Leibniz și Kant, care presupune existența rațiunii pure) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. D-l Duhring socotește de asemenea că poate construi întreaga matematică pură, asemeni formelor de bază ale existenței, în mod aprioric, adică din cap, fără să se folosească de experiențele pe care ni le oferă lumea exterioară. ENGELS, A. 45. – Pronunțat: -pri-o-.

APRIORIC, -Ă, apriorici, -e, adj. (În teoria idealistă a cunoașterii formulată de Leibniz și Kant, care presupune existența rațiunii pure) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – După germ. apriorische.

APRIORIC, -Ă adj. Anterior oricărei experiențe, fundat exclusiv pe speculațiile abstracte ale rațiunii. [Cf. germ. apriorisch].

APRIORIC, -Ă adj. (despre cunoștințe) care nu provine din experiență; anterior oricărei experiențe, bazat exclusiv pe rațiune. (< germ. apriorisch)

APRIORIC ~că (~ci, ~ce) Care nu este bazat pe experiență; anterior oricărei experiențe; bazat numai pe rațiune. [Sil. a-pri-o-] /<germ. apriorisch

*aprióric și aprioríst, -ă adj. (germ. aprioristisch). Barb. A priori (lat. „din ainte”, adică „în ainte de a cerceta”).

aprioric (desp. a-pri-o-) adj. m., pl. apriorici; f. apriorică, pl. apriorice

aprioric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriorici; f. apriorică, pl. apriorice

aprioric adj. m. (sil. -pri-o-), pl. apriorici; f. sg. apriorică, pl. apriorice

APRIORIC adj. (FILOZ.; la Kant) transcendental. (Principii ~.)

APRIORIC adj. (FILOZ.; la Kant) transcendental. (Principii ~.)