opțiuni
  • info

10 definiții pentru pocăit (adj.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POCĂIT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi.

POCĂIT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi.

pocăit, ~ă [At: PRAV. 191 / Pl: ~iți, ~e / E: pocăi1] 1 a (Rel) Care și-a mărturisit (duhovnicului) păcatele săvârșite, se căiește pentru ele și care, pentru a și le ispăși, se supune unor privațiuni, pedepse etc. 2 a (Pgn) Care manifestă părere de rău, regret pentru o faptă (rea) săvârșită, o greșeală etc. Vz penitent. 3 smf Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria, și care consideră virtutea supremă pocăința. 4 smf (Pgn) Adept al oricărei secte religioase creștine Si: sectant. 5 sf (Mun; art) Muncă stăruitoare, intensă, făcută de cineva cu pasiune și dăruire Si: (reg) pocaianie. 6 sf (Mun; art) Fel de a munci.

POCĂIT1, -Ă, pocăiți, -te, adj. Care se căiește (sau, s-a căit) pentru greșelile făcute și promite să se îndrepte. Dascălul Pandele a dat cu ochii de surorile lui, care veniseră și ele pocăite, cu ochii plînși. PAS, Z. I 226. Sabina își încrucișă brațele pe piept, pocăită. C. PETRESCU, C. V. 12. Oaia rătăcită S-a-ntors la vechea turmă nu numai pocăită. BOLINTINEANU, O. 146.

pocăit a. și m. penitent.

pocăít, -ă adj. și s. Care regretă păcatele și nu le maĭ face: un pocăit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pocăit adj. m., s. m., pl. pocăiți; adj. f., s. f. pocăită, pl. pocăite

pocăit adj. m., s. m., pl. pocăiți; adj. f., s. f. pocăită, pl. pocăite

pocăit adj. m., s. m., pl. pocăiți; f. sg. pocăită, pl. pocăite

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POCĂIT adj., s. 1. adj. (fam.) spăsit. (O atitudine ~.) 2. s. (BIS.) sectant.

POCĂIT adj., s. 1. adj. (fam.) spăsit. (O atitudine ~.) 2. s. (BIS.) sectant.

Intrare: pocăit (adj.)
pocăit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pocăit
  • pocăitul
  • pocăitu‑
  • pocăită
  • pocăita
plural
  • pocăiți
  • pocăiții
  • pocăite
  • pocăitele
genitiv-dativ singular
  • pocăit
  • pocăitului
  • pocăite
  • pocăitei
plural
  • pocăiți
  • pocăiților
  • pocăite
  • pocăitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pocăit, pocăităadjectiv

  • 1. Care se căiește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: spăsit
    • format_quote Dascălul Pandele a dat cu ochii de surorile lui, care veniseră și ele pocăite, cu ochii plînși. PAS, Z. I 226. DLRLC
    • format_quote Sabina își încrucișă brațele pe piept, pocăită. C. PETRESCU, C. V. 12. DLRLC
    • format_quote Oaia rătăcită S-a-ntors la vechea turmă nu numai pocăită. BOLINTINEANU, O. 146. DLRLC
etimologie:
  • vezi pocăi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.