pocăit, ~ă [At: PRAV. 191 / Pl: ~iți, ~e / E: pocăi¹] 1 a (Rel) Care și-a mărturisit (duhovnicului) păcatele săvârșite, se căiește pentru ele și care, pentru a și le ispăși, se supune unor privațiuni, pedepse etc. 2 a (Pgn) Care manifestă părere de rău, regret pentru o faptă (rea) săvârșită, o greșeală etc. Vz penitent. 3 smf Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria, și care consideră virtutea supremă pocăința. 4 smf (Pgn) Adept al oricărei secte religioase creștine Si: sectant. 5 sf (Mun; art) Muncă stăruitoare, intensă, făcută de cineva cu pasiune și dăruire Si: (reg) pocaianie. 6 sf (Mun; art) Fel de a munci.