PENUMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

penumbră sf [At: GENILIE, G. 95/11 / Pl: ~re / E: fr penombre, cf umbră] 1 (Fiz) Zonă cu luminozitate intermediară, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac. 2 (Pgn) Zonă slab luminată Si: semiobscuritate. 3 (Pct) Zonă de trecere între lumină și umbră Si: clarobscur.

PENUMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. gener. zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Zonă de trecere între lumină și umbră. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

PENUMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă luminată mai puțin intens, cuprinsă între zona de umbră aruncată de un corp pe o suprafață și zona luminată a acelei suprafețe; p. ext. zonă slab luminată; semiobscuritate. Se zăreau oamenii prin penumbra blînda a unei nopți limpezi și calde. DUMITRIU, N. 262. Prin ierbile-aprinse Pe unde trecui, Amurgu-și întinse Penumbrele lui. PORUMBACU, A. 53. Atîrnase peste gîtul sticlei și peste abajur un ziar împăturit în două, așa încît comisia de judecată era într-o penumbră gălbuie. CAMIL PETRESCU, O. II 563. ◊ Fig. Eroul întîmplării povestite e un fel de Barbă-Albastră, ale cărui fapte trecute sînt abia schițate. Tragediile din trecut rămîn în penumbră. IBRĂILEANU, S. 36. 2. (Pict.) Zonă de trecere între lumină și umbră. V. clarobscur.

PENUMBRĂ s.f. 1. Zonă incomplet luminată cuprinsă între umbra unui corp și regiunea luminoasă înconjurătoare. 2. (Pict.) Zonă în care lumina se amestecă cu umbra. V. clarobscur. [Cf. fr. pénombre].

PENUMBRĂ s. f. 1. zonă incomplet luminată, între umbra unui corp și regiunea luminoasă înconjurătoare. 2. (pict.) zonă de trecere între lumină și umbră. (după fr. pénoumbre)

PENUMBRĂ ~e f. 1) Zonă luminată slab; semiobscuritate; semiîntuneric. 2) Zonă de trecere între lumină și umbră. /<fr. pénombre

penumbră f. 1. Fiz. umbră ce înconjoară umbra propriu-zisă proiectată de un corp; 2. în pictură: trecere dela clar la obscur; 3. starea unui corp slab luminat.

*penúmbră f., pl. e (lat. paene, aproape, și umbra, umbră; fr. pénombre). Fiz. Umbră maĭ slabă pe lîngă umbra maĭ întunecată. Pict. Locu unde întunericu se confundă cu lumina.

penumbră (desp. pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penumbrei; pl. penumbre

!penumbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penumbrei; pl. penumbre

penumbră s. f. (sil. mf. pen-) umbră

PENUMBRĂ s. semiîntuneric, semiobscuritate, (rar) semiumbră. (Stătea în ~.)

PENUMBRĂ s. semiîntuneric, semiobscuritate, (rar) semiumbră. (Stătea în ~.)