PENUMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă luminată mai puțin intens, cuprinsă între zona de umbră aruncată de un corp pe o suprafață și zona luminată a acelei suprafețe; p. ext. zonă slab luminată; semiobscuritate. Se zăreau oamenii prin penumbra blînda a unei nopți limpezi și calde. DUMITRIU, N. 262. Prin ierbile-aprinse Pe unde trecui, Amurgu-și întinse Penumbrele lui. PORUMBACU, A. 53. Atîrnase peste gîtul sticlei și peste abajur un ziar împăturit în două, așa încît comisia de judecată era într-o penumbră gălbuie. CAMIL PETRESCU, O. II 563. ◊ Fig. Eroul întîmplării povestite e un fel de Barbă-Albastră, ale cărui fapte trecute sînt abia schițate. Tragediile din trecut rămîn în penumbră. IBRĂILEANU, S. 36. 2. (Pict.) Zonă de trecere între lumină și umbră. V. clarobscur.