COMPOZIT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

compozit, ~ă [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: fr composite, lat compositus] 1 a Alcătuit din elemente disparate. 2-3 sn, a (Aht; îs) Ordin ~ (Ordin arhitectonic antic) ale cărui coloane au capitelul format din foile de acant ale stilului corintic și volutele stilului ionic. 4 sn (Aht) Sistem arhitectonic ornamentat excesiv. 5 sf (Lpl) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative Si: compozee. 6 sf (Șls) Plantă din familia compozitelor (5). 7 snp (Teh) Materiale care reunesc într-un singur produs elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural.

COMPOZIT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu foi de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

COMPOZITE s. f. pl. Compozee.

COMPOZITE s.f.pl. Compozee. [Sg. -tă. / < fr. composites].

COMPOZITE s. f. pl. compozee. (< germ. Kompositen)

compozită (plantă) s. f., g.-d. art. compozitei; pl. compozite

compozit¹ adj. m. (vulcan ~), pl. compoziți; adj. f. compozită (plantă ~), s. f., pl. compozite

COMPOZIT adj., s. 1. adj. heteroclit. (Un ansamblu ~.) 2. adj., s. (BOT.) compozee. (Plantă ~.)

COMPOZIT adj., s. 1. adj. heteroclit. (Un ansamblu ~.) 2. adj., s. (BOT.) compozee. (Plantă ~.)

COMPOZÍTE (COMPOZEE) (< germ., fr.) s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, variate ca formă, cu flori mici dispuse în capitule și adesea cu latex în organele vegetative. Importanță economică: plante alimentare (floarea-soarelui), medicinale (mușețelul), ornamentale (dalia), industriale (cocsagîzul, cicoarea).