bocnă sf [At: ALECSANDRI, T. 47 / E: nct] 1 (Mol; înv) Mineral nedefinit mai îndeaproape. 2 (Pfm; îe) A fi (sau a se face, a îngheța) ~ A îngheța tare. 3 (Pop; îe) A vorbi de-a ~na A vorbi cu răutate despre cineva.

bocnă s.f. Expr. (pop., fam.) A fi (sau a se face, a îngheța) bocnă = a îngheța tare. • /etimol. nec.

BOCNĂ adv. numai în loc. a îngheța ~, a se face ~, a înțepeni de frig: mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse ~ (CRG.).

BOCNĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) A fi (sau a se face, a îngheța) bocnă = a îngheța tare. – Et. nec.

BOCNĂ s. f. (În expr.) A fi (sau a se face, a îngheța) bocnă = (despre lucruri,mai ales despre apă) a îngheța tare ca piatra;(despre oameni) a înțepeni de frig, a îngheța. Gîrla, înghețată bocnă, strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. A. 386. ◊ [Bunicul] iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse bocnă. CREANGĂ, A. 24. Căpraru meu era bocnă! ALECSANDRI, T. 47.

BOCNĂ s. f. (În expr.) A fi (sau a se face, a îngheța) bocnă = a îngheța tare.

BOCNĂ f. fam.: A se face (sau a îngheța) ~ a) a îngheța tare; b) a se face tare ca piatra prin îngheț. /Orig. nec.

bócnă f., pl. e (vsl. rus. bokŭ, lature, coastă, de unde se va fi dezvoltat înț. de „os”, cuv. de orig. germ., cum se vede din irlandezu bac, vechĭ bacc, din bakn, călcîĭ, cîrjă. Bern.). Dor. Arșic, petricică de jucat. Bas. Lut ars. Pl. Hîrburĭ. (Șez. 30, 151). Adv. (Mold., Munt.) Înghețat bocnă, înghețat de tot, tun, tutuc, înțepenit de ger (o apă, un om degerat). V. cĭont 1.

+bocnă² (reg.; înv.) s. f.

bocnă s. f.