ȚITERĂ, țitere, s. f. (Și în forma citeră) Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin ciupirea cu o lamă de os sau de metal. Am să vă cînt din țiteră. SADOVEANU, O. I 325. Suspină țitera-n Tirol, Cînd în tăcerea sfîntă Vreun orb moșneag cu capul gol Pe prispă stă și cîntă. IOSIF, P. 76. Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă. DEMETRESCU, O. 82. ◊ Fig. Dezgustat de deșertăciunile... lumești, care l-au făcut pentru un timp să-și oropsească chiar și citera favorită... poetul romîn își aduse cu drag aminte de dulcea viață de la țară. ODOBESCU, S. III 152. – Variantă: citeră s. f.^[1]