țipele sfp [At: N. STOICA, C. B. 204 / V: ~el (Pl: ~ sn, ~ei sm), ~li sfp, ~eauă sf / E: mg cipellõ] (Trs; Ban) 1 Pantofi. 2 Țipic (2). 3 (Trs) Papuci de casă.

țiflă² sf vz țiplă¹

țip³ sn vz țipă¹

țip² sn [At: KLEIN, D. 443 / Pl: ~uri / E: săs Zip(erbrunnen)] (Îrg) 1 Șipot. 2 (Pex) Fântână (2). 3 (Pex) Fântână arteziană.

țipă² sf [At: ALIL 1983-1984, 315 / Pl: ? / E: pvb țipa²] (Trs; mai ales art) Nume dat unei figuri la jocul de copii cu pietricele numit „de-a bicica”. corectat(ă)

țipă¹ sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: ~plă, țip sn / Pl: ~pe, ~pi / E: pvb tipa²] (Reg) 1 Fluier din coajă de salcie, din paie de grâu, din țipirig etc. 2 Un fel de fluier (din os de găină) cu care vânătorii imită glasul unor păsări pentru a le atrage Si: țivloaie (3). 3 Fluier la cimpoi Si: (reg) țivloaie (4). 4 Fluier mic de plumb.

țipă³ sf vz țiplă¹

țipeauă sf vz țipele

țipel sn vz țipele

țipeli¹ sfp vz țipele

țiplă² sf vz țipă¹

țiplă¹ sf [At: ST. LEX. 207^v2/2 / V: (îrg) țipă, (Ban) țiflă / Pl: ~le / E: ngr τσίπλα, bg ципа] 1 Membrană subțire provenită din intestine sau din bășica animalelor, care se folosea pentru a acoperi borcanele cu conserve. 2 Membrană subțire provenită din intestinele sau din bășica animalelor care se folosea pentru a înlocui sticla la ferestrele caselor țărănești. 3 Membrană subțire provenită din intestinele sau din bășica animalelor folosită la confecționarea unor instrumente muzicale. 4 (Pex) Celofan. 5 (Dep; urmat de prepoziția „de”) Epitet pentru haine sau opinci foarte subțiri. 6 (Îs) ~ de ceapă Membrană subțire care se află între foile de ceapă. 7 (Îvr) Pojghiță. 8 (Iuz) Celuloid. 9 (Reg) Învelitoare transparentă confecționată din material sintetic și folosită la păstrarea actelor.

ȚIPLĂ, ȚÎPLĂ (pl. -le) sf. Pieliță din bășică de bou uscată ce se întrebuințează la țară în loc de geam de fereastră: (Sultănica) încai cînd rîde, sparge țiple (DLVR.) [comp. ngr. τσίπα, bg. cipa].

ȚIPLĂ, țiple, s. f. Membrană subțire provenită din pereții intestinelor sau din bășica animalelor, folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu alimente sau (rar) pentru a înlocui sticla la ferestrele caselor țărănești; p. ext. celofan. Căni și borcane pline cu șerbeturi stau la rînd, legate deasupra cu țiplă. CAMIL PETRESCU, O. II 93.

ȚIPLĂ ~e f. înv. Membrană subțire și transparentă, obținută din bășica sau intestinele unor animale, care avea diferite întrebuințări (înlocuia geamul la ferestre, servea la închiderea ermetică a borcanelor etc.). ◊ A se ține într-o ~ a se ține foarte slab. /<ngr. tsípa, bulg. cipa

țip n. Tr. șipot. V. țipà.

țipă f. 1. țiplă; 2. Tr. fluier de salcie. [V. țiplă].

țiplă f. 1. pieliță din bășica boului; 2. bășică de bou ce servă țăranilor în loc de geam. [Tr. țipă = gr. mod. TZÍPA].

țíplă f., pl. e (bg. *cipla și cipa, membrană, ngr. tsipa, alb. tsipă. Cp. cu raclă). Membrană, peliță. Beșică de boŭ întinsă și întrebuințată la învălit ceva (de ex., la astupat un borcan, ceĭa ce azĭ se face cu hîrtie numită pergament. Odinioară se întrebuința și în loc de geam). Fig. Iron. Haĭnă prea supțire: cu țipla asta de palton aĭ să degerĭ. V. film.

țiplă (desp. ți-plă) s. f., g.-d. art. țiplei; pl. țiple

țiplă (ți-plă) s. f., g.-d. art. țiplei; pl. țiple

țip s. n., pl. țipe

țiplă s. f. (sil. -plă), g.-d. art. țiplei; pl. țiple

țip (-puri), s. n. – (Trans.) Sursă, izvor. – Var. țîp. Creație expresivă, cf. șop, șipot. – Der. țipă (var. Trans. țîpă), s. f. (fluier, țignal; trișcă), nu pare să fie în legătură cu alb. tsipë „piele”, ngr. τσίπα „caimac” (Drăganu, Dacor., VII, 138); țipa, vb. (a striga; a arunca, a azvîrli, a împrăștia), megl. țop, țăpări; țipăt, s. n. (strigăt); țipătură, s. f. (strigăt; acțiunea de a arunca; boală rezultată din vrăjitorie în care se aruncă un obiect în fața celui fermecat), cf. întîlnitură, întunchinătură, turnătură; țipoti, vb. (Trans., a răcni, a zbiera). – Cf. țop. Țipa „a zbiera” se consideră adesea drept cuvînt distinct de la țipa „a arunca”. Totuși, trebuie să fie un singur cuvînt, care se explică prin varietatea utilizărilor expresive, cf. dudui, tuna, tuli. Al doilea sens este actualmente propriu Trans. dar e posibil să nu fi fost mereu așa, deoarece îl întîlnim la Eliade: țipă-l peste gard. A fost, credem, explicat insuficient, prin intermediul sl. piti „a țipa” (Cihac, II, 434); din sl. tŭpŭtŭ › țipăt (Miklosich, Slaw. Elem., 50); sau din lat. *tinnĭpāre (Pascu, I, 64). Apropierea de rom. de sursa expresivă țip a fost făcută prima dată de Drăganu, Dacor., VII, 138 și de Scriban. Țipar, s. m. (pește, Cobitis fossilis, Anguila vulgaris) trebuie să aparțină aceleiași familii expresive; probabil trebuie să se pornească de la ideea de „a fierbe” sau „a se mișca” (după Cihac, II, 535, din mag. csik; legătura cu ngr. τσιποῦρα „doradă” nu este sigură). Același înțeles pare că se poate găsi pe baza lui țipenie, s. f. (ființă, suflet), care se folosește numai în expresia nici țipenie „nici o suflare” sau „nici o mișcare” (după Tiktin, Pascu, I, 64 și Candrea, ar însemna „nimeni care să strige”).

țiplă (-le), s. f. – Membrană, mai ales de vezică de bou. – Mr. tipă. Bg. cipa (Candrea; Conev 87), cf. ngr. τσίπα, alb. tsipë (Philippide, II, 738). Fonetismul nu a fost explicat.

ȚIPLĂ s. v. celofan.

ȚIPLĂ s. burduf. (~ la ferestre.)

țiplă s. v. CELOFAN.

țipele s.f. pl. (reg.) pantofi, ghete.

țipă, țipe, s.f. (reg.) fluier din coajă de salcie; fluier la cimpoi.

țipeli, țipelesc, vb. IV (reg.) a duce, a căra din greu.