ȘUPURI, șupuresc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se furișa, a se strecura. S-a șupurit lîngă un alt zid, s-a cățărat cu iscusință și pe acela; a sărit într-o grădină și a stat un timp la pîndă. SADOVEANU, D. P. 172. Ies din casă în chip că mă duc la scăldat, mă șupuresc pe unde pot, și cînd colo mă trezesc în cireșul femeii și încep a cărăbăni la cireșe în sin, crude, coapte, cum se găseau. CREANGĂ, A. 48. Diavolul de mîță... s-a și șupurit, tupiluș-tupiluș, și haț! I. CR. III 205. ◊ Tranz. Au șupurit... caii spre raia, spre Dunăre, STANCU, D. 11.