ȘLEAU², șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.

ȘLEAU³, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe.

șleau³ sn [At: (a. 1828) IORGA, S. D. XXI, 422 / V: (reg) jl~, ~af, ~ah, ~eu, șlih, șlim, șliu, (îvr) ~ac, ~av / Pl: ~ri / E: pn szleja, szla, ucr шлея cf ref ger Schleife] 1 (Reg) Fiecare dintre cele două curele groase care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurei trase de un animal Si: (pop) ștreang (14), (reg) ștric² (3), trăgătoare. 2 (Reg; îf jleau) Bucar la ham. 3 (Buc) Ham¹ (1). 4 (Buc; Mol) Parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5 (Mol) Vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.

șleau¹ [At: CIHAC II, 528 / V: (reg) șlah, ~eu sm / Pl: șlei sm, ~ri sn / E: ns cf ger Schlehe „porumbar”] 1 sm (Bot; înv) Ulm (Ulmus carpinifolia). 2 sm (Îrg) Copac bun de foc (de obicei porumbar sau stejar). 3 sn (Îrg; șîs pădure de ~) Pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 4 sn (Îrg; csc; șîs lemn de ~) Lemne de foc provenite dintr-un șleau¹ (3).

șleau² [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah, ~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / E: pn szlak, szlach, ucr шлях] 1 sn (Reg) Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe Si: (pop) șosea (5). 2 sn (Mol; înv; pex) Traseu. 3 sn (Îvr; îe) A ține ~l (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca etc. 4 sn (Mol; îe) A da (pe cineva) pe ~ A aduce (pe cineva) pe calea cea bună. 5 sn (Reg) Făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul. 6 sn (Trs; îe) A merge pe ~ A reuși. 7 sn (Trs; îae) A avea spor. 8 av (Ban; îe) A merge ~ A se desfășura în mod consecutiv. 9 sn (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 10 sn (Pop; rar) Curs al unei ape. 11-12 sn (Pfm; îe) A vorbi (sau a spune ori a scrie) pe ~ A vorbi (a scrie) deschis. 13 sn (Reg) Loc de trecere prin gard sau peste gard. 14 sn (Reg) Loc deschis, expus vântului. 15 sn (Reg; îf șleu) Loc plan pe vârful unui munte. 16 sn (Mun) Coamă de munte sau de deal.

șleau⁴ sn [At: BARCIANU / V: (reg) ~af, ~eu / Pl: ? / E: ns cf ger Schlack, Schlagg (variante ale lui Schlacke)] (Reg) Noroi¹ amestecat cu zăpadă topită.

ȘLEAU³, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe.

ȘLEAU², șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.

ȘLEAU¹, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de diferite specii de foioase. Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite, mesteacăni, aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23.

ȘLEAU³, șleauri, s. n. Curea groasă, funie sau lanț prins de pieptarul hamului, cu care se leagă calul de crucea trăsurii; ștreang, trăgătoare. S-a prăvălit de pe capră, a desprins șleaurile, a dus negrișorii sub coliba a doua. SADOVEANU, A. L. 146. Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele, și fugeau cît puteau. MACEDONSKI, O. III 19. Opt telegari înhămați ungurește, d-a lungul, cu șleauri de curea, subțiri și întinse, purtau trăsura mai ușor ca vîntul. ODOBESCU, S. I 161.

ȘLEAU², șleauri, s. n. (Și în forma șleah) Drum natural, bătătorit de care. Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cițiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. ◊ (Neobișnuit, ca determinant al lui «drum») Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur, răspicat. Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. Tu împărți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. – Variantă: șleah s. n.

ȘLEAU³ ~ri n. Pădure cu copaci de diferite specii. /cf. germ. Schlehe

ȘLEAU² ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla

ȘLEAU¹ ~ri n. 1) Drum de țară natural, care unește două sau mai multe localități. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szlach, ucr. šljah

șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].

2) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rus. sleiá, rut. šliĭá, hamurile de pe spinare; pol. szleja. szla, ceh. szle, d. germ. schleife). Trăgătoare, curea groasă și lungă de vre-o doĭ metri (cîte una de fiecare parte) cu care se leagă calu de crucea trăsuriĭ cu doĭ caĭ. – În vest și șleav, șleaf, în nord șlih.

1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.

3) șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar orĭ un fel de stejar?).

ȘLEAH s. n. v. șleau¹.

șlah² sn vz șleau²

șlah¹ sm vz șleau¹

șlau sn vz șleau²

șleac¹ sn vz șleau²

șleac² sn vz șleau³

șleaf³ sn vz șleau⁴

șleaf² sn vz șleau³

șleaf¹ sn vz șleau²

șleah³ sn vz șleau³

șleah² sn vz șleau²

șleav¹ sn vz șleau²

șleav² sn vz șleau³

șlec² sn vz șleau²

șleu¹ sm vz șleau¹

șleu⁴ sn vz șleau⁴

șleu² sn vz șleau²

șleu³ sn vz șleau³

șlev sn vz șleau²

șlih sn vz șleau³

șlim sn vz șleau³

șliu sn vz șleau³

ȘLEAH s. n. v. șleau¹.

ȘLEAH s. n. v. șleau².

ȘLEV s. n. v. șleah.

șleah n. Mold. V. șleau: cum ieșim în șleah CR.

șleaf și șleah, V. șleaŭ 1 și 2.

șleav, V. șleaŭ 1 și 2.

șlih, V. șleah 2.

șleau² (ulm) (înv.) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii

+șleau (pe ~) loc. adj., loc. adv. (vorbe ~, a vorbi ~)

șleau¹ (drum de țară; curea; pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau² (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau¹ (ulm) (rar) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii

șleau (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau (ulm) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii

șleau

șleau.

ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)

ȘLEAU s. v. drum, făgaș, itinerar, parcurs, rută, șosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm.

șleau s. v. DRUM. FĂGAȘ. ITINERAR. PARCURS. RUTĂ. ȘOSEA. TRAIECT. TRAIECTORIE. TRASEU. ULM.

ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)

șleau (-uri), s. n. – 1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).

șleau (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă.

șleau¹, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).

șleau², șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.

șleau⁴, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.).

șleau⁵ s.n. (reg.) noroi foarte apos.

șleau³, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.

a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.

pe șleau expr. în mod sincer.