4 intrări

70 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.

ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe.

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.

șleau3 sn [At: (a. 1828) IORGA, S. D. XXI, 422 / V: (reg) jl~, ~af, ~ah, ~eu, șlih, șlim, șliu, (îvr) ~ac, ~av / Pl: ~ri / E: pn szleja, szla, ucr шлея cf ref ger Schleife] 1 (Reg) Fiecare dintre cele două curele groase care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurei trase de un animal Si: (pop) ștreang (14), (reg) ștric2 (3), trăgătoare. 2 (Reg; îf jleau) Bucar la ham. 3 (Buc) Ham1 (1). 4 (Buc; Mol) Parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5 (Mol) Vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.

șleau1 [At: CIHAC II, 528 / V: (reg) șlah, ~eu sm / Pl: șlei sm, ~ri sn / E: ns cf ger Schlehe „porumbar”] 1 sm (Bot; înv) Ulm (Ulmus carpinifolia). 2 sm (Îrg) Copac bun de foc (de obicei porumbar sau stejar). 3 sn (Îrg; șîs pădure de ~) Pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 4 sn (Îrg; csc; șîs lemn de ~) Lemne de foc provenite dintr-un șleau1 (3).

șleau2 [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah, ~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / E: pn szlak, szlach, ucr шлях] 1 sn (Reg) Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe Si: (pop) șosea (5). 2 sn (Mol; înv; pex) Traseu. 3 sn (Îvr; îe) A ține ~l (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca etc. 4 sn (Mol; îe) A da (pe cineva) pe ~ A aduce (pe cineva) pe calea cea bună. 5 sn (Reg) Făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul. 6 sn (Trs; îe) A merge pe ~ A reuși. 7 sn (Trs; îae) A avea spor. 8 av (Ban; îe) A merge ~ A se desfășura în mod consecutiv. 9 sn (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 10 sn (Pop; rar) Curs al unei ape. 11-12 sn (Pfm; îe) A vorbi (sau a spune ori a scrie) pe ~ A vorbi (a scrie) deschis. 13 sn (Reg) Loc de trecere prin gard sau peste gard. 14 sn (Reg) Loc deschis, expus vântului. 15 sn (Reg; îf șleu) Loc plan pe vârful unui munte. 16 sn (Mun) Coamă de munte sau de deal.

șleau4 sn [At: BARCIANU / V: (reg) ~af, ~eu / Pl: ? / E: ns cf ger Schlack, Schlagg (variante ale lui Schlacke)] (Reg) Noroi1 amestecat cu zăpadă topită.

ȘLEAU3, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe.

ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de diferite specii de foioase. Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite, mesteacăni, aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23.

ȘLEAU3, șleauri, s. n. Curea groasă, funie sau lanț prins de pieptarul hamului, cu care se leagă calul de crucea trăsurii; ștreang, trăgătoare. S-a prăvălit de pe capră, a desprins șleaurile, a dus negrișorii sub coliba a doua. SADOVEANU, A. L. 146. Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele, și fugeau cît puteau. MACEDONSKI, O. III 19. Opt telegari înhămați ungurește, d-a lungul, cu șleauri de curea, subțiri și întinse, purtau trăsura mai ușor ca vîntul. ODOBESCU, S. I 161.

ȘLEAU2, șleauri, s. n. (Și în forma șleah) Drum natural, bătătorit de care. Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cițiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. ◊ (Neobișnuit, ca determinant al lui «drum») Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur, răspicat. Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. Tu împărți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. – Variantă: șleah s. n.

ȘLEAU3 ~ri n. Pădure cu copaci de diferite specii. /cf. germ. Schlehe

ȘLEAU2 ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla

ȘLEAU1 ~ri n. 1) Drum de țară natural, care unește două sau mai multe localități. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szlach, ucr. šljah

șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].

2) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rus. sleiá, rut. šliĭá, hamurile de pe spinare; pol. szleja. szla, ceh. szle, d. germ. schleife). Trăgătoare, curea groasă și lungă de vre-o doĭ metri (cîte una de fiecare parte) cu care se leagă calu de crucea trăsuriĭ cu doĭ caĭ. – În vest și șleav, șleaf, în nord șlih.

1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.

3) șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar orĭ un fel de stejar?).

șleah n. Mold. V. șleau: cum ieșim în șleah CR.

șleaf și șleah, V. șleaŭ 1 și 2.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șleau2 (ulm) (înv.) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii

+șleau (pe ~) loc. adj., loc. adv. (vorbe ~, a vorbi ~)

șleau1 (drum de țară; curea; pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau1 (ulm) (rar) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii

șleau (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau (ulm) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)

ȘLEAU s. v. drum, făgaș, itinerar, parcurs, rută, șosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm.

șleau s. v. DRUM. FĂGAȘ. ITINERAR. PARCURS. RUTĂ. ȘOSEA. TRAIECT. TRAIECTORIE. TRASEU. ULM.

ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șleau (-uri), s. n.1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).

șleau (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șleau1, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).

șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.

șleau4, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.).

șleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos.

șleau3, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.

pe șleau expr. în mod sincer.

Intrare: șleau (copac)
șleau2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M70)
Surse flexiune: Ortografic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șleau
  • șleaul
  • șleau‑
plural
  • șlei
  • șleii
genitiv-dativ singular
  • șleau
  • șleaului
plural
  • șlei
  • șleilor
vocativ singular
plural
șlah
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șleau (curea)
șleau1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șleau
  • șleaul
  • șleau‑
plural
  • șleauri
  • șleaurile
genitiv-dativ singular
  • șleau
  • șleaului
plural
  • șleauri
  • șleaurilor
vocativ singular
plural
șleaf
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șlih
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șliu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șlim
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șleau (drum)
șleau1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șleau
  • șleaul
  • șleau‑
plural
  • șleauri
  • șleaurile
genitiv-dativ singular
  • șleau
  • șleaului
plural
  • șleauri
  • șleaurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șleah
  • șleahul
  • șleahu‑
plural
  • șleahuri
  • șleahurile
genitiv-dativ singular
  • șleah
  • șleahului
plural
  • șleahuri
  • șleahurilor
vocativ singular
plural
șlev
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șlau
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șleac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șleau (pădure)
șleau1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șleau
  • șleaul
  • șleau‑
plural
  • șleauri
  • șleaurile
genitiv-dativ singular
  • șleau
  • șleaului
plural
  • șleauri
  • șleaurilor
vocativ singular
plural
șleu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șleau, șleisubstantiv masculin

  • 1. Ulm. Sinonime
    sinonime: ulm

șleau, șleaurisubstantiv neutru

  • 1. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal. DEX '09 DLRLC
    • format_quote S-a prăvălit de pe capră, a desprins șleaurile, a dus negrișorii sub coliba a doua. SADOVEANU, A. L. 146. DLRLC
    • format_quote Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele, și fugeau cît puteau. MACEDONSKI, O. III 19. DLRLC
    • format_quote Opt telegari înhămați ungurește, d-a lungul, cu șleauri de curea, subțiri și întinse, purtau trăsura mai ușor ca vîntul. ODOBESCU, S. I 161. DLRLC
etimologie:

șleau, șleaurisubstantiv neutru

  • 1. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. DLRLC
    • format_quote Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. DLRLC
    • format_quote Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cîțiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. DLRLC
    • format_quote neobișnuit Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. DLRLC
    • 1.1. rar Firul unei ape curgătoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. DLRLC
    • chat_bubble A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: răspicat
      • format_quote Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. DLRLC
      • format_quote Tu împarți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. DLRLC
      • format_quote Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. DLRLC
etimologie:

șleau, șleaurisubstantiv neutru

  • 1. Pădure cu arbori de specii diferite. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite, mesteacăni, aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.