ȘIRAG, șiraguri, s. n. 1. Șir (1). Caii, în șiraguri lungi, ronțăiau orz din trăisti aninate cu baierile pe după urechi. SADOVEANU, O. VII 70. Lung șirag, te du cu bine și-ndărăt nu te uita. PĂUN-PINCIO, P. 88. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd felul ființelor sau al lucrurilor) Un șirag lung de brazi căzu învălmășindu-se, strivindu-se, scoțînd la fața stîncilor rădăcini cu forme monstruoase. SADOVEANU, O. VIII 244. Se învîrteau îngrijorați printre șiragurile de sticle. REBREANU, I. 32. ◊ Loc. adv. În șirag = în șir, unul după altul. Umblau astfel prin întunerec în șirag. DUMITRIU, N. 184. În șirag unul după altul, încovoiați, cu secerele pe umere, urcau malul ș-o apucau la fugă. SADOVEANU, O. VIII 132. ♦ Grup de soldați așezați în linie de bătaie. El a căzut la Plevna în cel dintîi șirag. COȘBUC, P. I 100. Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ♦ Serie de lucruri sau de ființe care se succed în timp. Șiraguri lungi de ani. GALACTION, O. I 254. Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abia. IOSIF, PATR. 8. 2. Mulțime de mărgele înșirate pe un fir, pentru a fi purtate ca podoabă la gît. Cu cununa de mărgăritare pe cap și șiragul de mărgăritare la gît. DUMITRIU, P. F. 53. Ascult și voi cerca să răspund! rosti binevoitor Lisimach, alintîndu-și între degetele subțiri întreitul șirag de mărgăritare. C. PETRESCU, A. 19. Își potrivea șiragul de hurmuz la gît. BUJOR, S. 78. ◊ Fig. Un șirag de boabe sclipitoare spintecă văzduhul. BART, S. M. 16. ♦ Orice fel de lucruri de același fel înșirate ca mărgelele pe o sfoară sau pe o sîrmă. Cîteva pisici slăbănoage stau mîhnite pe stllpii porților, privind cu jale la șiragurile de pește sărat care atîrnă pe sfori și se usucă la soare. DUNĂREANU, CH. 103. – Variantă: șireag (COȘBUC, P. II 217) s. n.