ȘERBET s.n. (Mold., ȚR, Ban.) Băutură răcoritoare din apă de trandafiri cu miere sau zahăr; preparat alimentar din sirop de zahăr bine legat și frecat. A: Și-i cinsti pașa cu cafe și cu cerbet, după cum este cinstea turcească. NECULCE. Și înlontru, în chesele, fel de fel de șerbeturi. H 1771, 81^v. În mînule lor păhară împodobite cu petri scumpe pline de feli de feli de șărbeturi minunate. H 1779¹, 148^r. Bînd ei cafeaua si șerbeturile. H 1779², 75^v; cf. CANTEMIR, IST.; AXINTE URICARIUL; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; H 1779², 76^r, 87^v. B: Mîngîindu-și pohta lor, unii cu braga, alții cu bere, alții cu șerbet. ANTIM. C: Mulsum. Șerbet. Mdrcz. LEX. MARS., 229. Variante: cerbet (NECULCE). Etimologie: tc. șerbet.