ȘAH², (3) șahuri, s. n. 1. Joc de origine orientală, care se joacă cu ajutorul a 32 de piese, mișcate pe rînd după anumite reguli, de doi jucători, pe o tablă împărțită în 64 de pătrățele, alternativ albe și negre, ținta fiind de a imobiliza piesa principală, regele adversarului. Pe prispa care privește către străfundurile de umbră ale parcului... se joacă șah. I. BOTEZ, ȘC. 209. Unii jucau șah și încremeniți în atitudini meditative... aveau aerul că stau acolo de la începutul lumii. VLAHUȚĂ, O. A. III 117. 2. Situație în cursul jocului în care regele uneia dintre părți este atacat de o piesă a adversarului; (cu valoare de interjecție) cuvînt însoțind mișcarea care creează această situație. ◊ Expr. A da șah = a ataca regele adversarului. A ține (pe cineva) în șah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui; fig. a ține pe cineva sub presiune, a nu-l lăsa să facă nici o mișcare, a-l imobiliza. A face (pe cineva) șah (sau șah mat) v. mat¹. 3. Ansamblul pieselor (tabla și figurile) care servesc la jocul de șah (1).