ÎNVĂȚĂTOR², -OARE, învățători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană cu calificare specială, însărcinată cu instruirea și educarea elevilor din primele patru clase elementare. V. institutor. Drumul pe care sînt chemați să meargă învățătorii – și, în general, intelectualii devotați poporului – este drumul participării active la făurirea acestei vieți fericite pe care ne-o aduce construirea socialismului în patria noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Învățătorii și profesorii au sarcina nobilă de a face să crească în fiecare elev setea de cunoștințe, pasiunea pentru învățătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. Mă simt nefericit, mărturisea într-o seară Mitrea Cocor fierarului... căci am rămas fără învățător, cu tăblița și abecedarul ca niște frați muți, de la care nu pot afla nimic. SADOVEANU, M. C. 70. ♦ Persoană care dă învățătură, care învață sau instruiește (pe cineva); maestru, preceptor, dascăl. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor.