ÎNTORSURĂ, întorsuri, s. f. 1. Întorsătură (1). Întorsura gîrlei dunărene s-a schimbat. SADOVEANU, P. M. 129. Pe potmolul Dunării, La-ntorsurile gîrlei. TEODORESCU, P. P. 562. 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă). În tot clinul acesta de cîmp... rătăcește o-ntorsură de cîntec romînesc, un șuier de voinic. SANDU, D. P. 41. Glasul acela-mlădiitor, Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară. ALEXANDRESCU, M. 317.