ÎNJUNGHIA, înjunghii, vb. I. Tranz. 1. A vîrî un cuțit, un pumnal sau altă armă ascuțită în cineva; a răni; (cu privire la animale) a tăia, a ucide (pentru a mînca). Doi berbeci... a înjunghiat Mărin Foamete. STANCU, D. 234. La patul tău pe Pala îl va duce Să te-njunghie. DAVILA, V. V. 148. A înjunghiat cu cuțitul de la brîu și a culcat la pămînt... ursul. ODOBESCU, S. III 48. ◊ Fig. Am și înjunghiat cîțiva harbuji într-ales. CREANGĂ, A. 127. ◊ Refl. (Despre persoane) Șarlota ta nici a murit, nici s-a înjunghiat. NEGRUZZI, S. I 63. 2. (De obicei impers.) A produce o senzație dureroasă acută, asemănătoare cu o înțepătură de cuțit. Mă înjunghie în piept. ▭ O durere amorțită mă înjunghie între coaste. CAMIL PETRESCU, U. N. 244. – Pronunțat: -ghi-a. – Variantă: junghia (EMINESCU, O. I 160) vb. I.