ÎNGÎNARE, îngînări, s. f. Acțiunea de a (se) îngîna și rezultatul ei. 1. Rostire înceată, abia simțită; murmurare; cîntec nedeslușit. Îngînări ușoare de cîntece tot se mai ridicau, ca suspine, în pacea nopții. SADOVEANU, O. I 290. În răstimpuri de liniște veneau de departe, din adîncuri, cele din urmă îngînări ale mierlelor. id. ib. 300. 2. Bolborosire, bîlbîire, îngăimare. Toate șovăirile și toate îngînările rostirii mele. ODOBESCU, S. III 562. Începe a recita [poezia] și o duce pînă la sfîrșit... fără îngînare și fără o singură greșeală. GHICA, S. 657.