ÎNCRUNTARE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. 1. Încrețire a frunții sau a sprîncenelor în semn de nemulțumire, de mînie, de cruzime; privire aspră sau posomorîtă. Pe fața brigadierului înflori la început un zîmbet puternic, care crescu neîncetat, pînă cînd, deodată, se transformă într-o încruntare plină de grijă. MIHALE, O. 433. Toți erau tăcuți, flămînzi și însetați; priveau cu încruntare înainte. SADOVEANU, O. I 13. 2. (Învechit și popular) Însîngerare.